Institutul Cantacuzino nu mai poate produce vaccinuri de pe 8 februarie. Agenţia Naţională a Medicamentului a retras licenţa de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât i-a expirat standardul de bune practici de fabricaţie, informează Mediafax.
Copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani nu vor putea fi vaccinaţi începând cu prima parte a lunii februarie, aşa cum anunţaseră autorităţile, deoarece testele nu au fost finalizate, au declarat, pentru NewsIn, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a primit joi încă 15.000 de doze de vaccin împotriva gripei porcine. Vaccinul va fi distribuit medicilor de familie, medicilor din cabinetele şcolare şi medicilor din centrele de vaccinare.
Vaccinul pentru imunizarea copiilor împotriva gripei A/H1N1 va fi gata la sfârşitul lunii ianuarie, în acest moment testele efectuate pe 200 de copii intrând în etapa finală, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu-Cercel.
Doar sâmbătă şi duminică, aproximativ 300 de persoane s-au prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, pentru a se vaccina împotriva virusului AH1N1.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara intră într-o nouă etapă de modernizare, odată cu introducerea unor autobuze electrice de dimensiuni mai mici, adaptate nevoilor din afara orelor de vârf. Primul vehicul din noul lot a fost deja scos la probe pe traseu, după ce a trecut prin verificările tehnice din depou.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lumina dintr-o locuință face mult mai mult decât să alunge întunericul. Ea modelează atmosfera, influențează starea de spirit și poate transforma complet percepția unui spațiu - fie că vorbim despre un apartament mic sau o casă cu multiple camere. Totuși, mulți oameni aleg corpurile de iluminat aproape la întâmplare, bazându-se exclusiv pe aspect, și ajung să se întrebe mai târziu de ce camera nu „simte" cum trebuie.
România
Conform Eurostat, prețurile la electricitate pentru populație au rămas, în medie, stabile în Uniunea Europeană în 2025. România iese însă în evidență printr-o creștere accentuată a tarifelor și prin cel mai ridicat cost al energiei raportat la puterea de cumpărare.
Ştiri din Timiș
Președintele USR, Dominic Fritz, a reacționat după trecerea moțiunii împotriva Guvernului Bolojan, afirmând că formațiunea pe care o conduce va continua să se opună revenirii la vechile practici politice și să își mențină direcția de reformă.
6
România
Conform Agerpres, moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2180 lei, în creștere cu 1,82 bani (+0,35%) față de cotația precedentă, de 5,1998 lei, înregistrând un nou maxim istoric.
Eveniment
Un șofer de 39 de ani din Timișoara a ajuns în arest după ce s-a urcat băut la volan și a provocat un accident pe Calea Torontalului.
Ştiri din Timiș
Ministerul Educației și Cercetării a publicat calendarul oficial pentru acordarea ajutorului financiar „Euro 200” în anul 2026, program prin care elevii și studenții pot primi echivalentul în lei a 200 de euro pentru achiziționarea unui calculator.
1