Chirii mai mici la apartamentele timişorene. Veniturile în scădere ale posibililor clienţi plus plecarea studenţilor din Timişoara pe timpul verii au scăzut valoarea chiriilor plătite în oraş.
A început perioada de înscrieri la marile universităţi din Timişoara. Fie că este vorba de admitere pe bază de dosar sau concurs de admitere, cei care doresc să urmeze cursurile unei facultăţi din oraş trebuie să se pregătească din timp.
Conducerea Universităţii de Vest din Timisoara se pregăteşte să întâmpine cum se cuvine viitorii studenţi. Universitatea a alocat deja peste 6000 de locuri la ciclul licenţă, dintre care în jur de 2000 fără taxă.
În fiecare an, pe 26 iunie, este marcată Ziua Internaţională de Luptă împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri. Cu această ocazie, la Timişoara vor avea loc mai multe acţiuni pentru a sensibiliza membrii comunităţii pentru adoptarea unei atitudini active în prevenirea consumului de droguri.
Masteratul de Scriere Creatoare (Creative Writing), singurul de acest gen din România, este organizat de Catedra de limba engleză a Universităţii de Vest din Timisoara şi se adresează viitorilor scriitori, profesori şi editori, precum şi celor care doresc să îşi aprofundeze cunoştinţele de cultură şi literatură contemporană în limba engleză.
Azi în Timișoara
Miercuri, 11 februarie, puteți participa la un artist talk, să mergeți la film, la teatru sau să vizitați expoziții diverse în oraș.
Mapamond
Parlamentul European a votat un pachet de legi care înăsprește politicile de migrație, permițând deportarea migranților în țări din afara UE și restricționarea accesului la azil pentru persoane din state considerate „sigure”. Măsurile, susținute de PPE și de extrema dreaptă, includ o listă de țări precum Georgia, Turcia, India, Maroc sau Tunisia. Votul marchează o premieră politică, prin colaborarea dintre centru-dreapta și extrema dreaptă pe tema migrației.
Capitală Culturală
Următorul concert la Filarmonica Banatul Timișoara, sub bagheta dirijorului Levente Török, propune un program captivant, cu muzică de Manuel de Falla, Serghei Prokofiev și Ludwig van Beethoven. Solist va fi pianistul Daniel Ciobanu, laureat al Concursului Internațional Arthur Rubinstein.
Mapamond
Parlamentul Norvegiei a decis înființarea unei comisii de anchetă independente pentru a investiga legăturile dintre Jeffrey Epstein și mai multe personalități norvegiene, după publicarea unor documente în SUA. Ancheta vizează inclusiv contacte ale prințesei moștenitoare Mette-Marit și presupuse fapte de corupție implicând foști oficiali de rang înalt. Mandatul și componența comisiei urmează să fie stabilite.
România
ANPC le recomandă consumatorilor să fie atenți la cumpărăturile făcute pentru Valentine’s Day și Dragobete, verificând calitatea și etichetarea produselor precum ciocolata, florile, bijuteriile, cosmeticele și voucherele cadou. Autoritatea sfătuiește achiziționarea produselor doar din surse autorizate, verificarea prețurilor și a condițiilor de utilizare, precum și prudență în folosirea cardurilor de cumpărături, pentru a evita costuri suplimentare sau fraude.
România
România se află în pragul unor sancțiuni record din partea UE, avertizează FACIAS, care a făcut topul ministerelor responsabile de netranspunerea celor 25 de directive europene în legislația națională. Printre directivele neimplementate se numără unele privind eficiența energetică, dar și o directivă care îi privește direct pe românii împovărați de credite și pe care statul român o tot amână, în beneficiul băncilor.
1
Mapamond
Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune împotriva hărțuirii cibernetice, destinat protejării sănătății mintale a copiilor și adolescenților în mediul online din UE. Inițiativa prevede lansarea unei aplicații europene pentru raportarea ușoară a cazurilor de hărțuire, coordonarea măsurilor naționale și promovarea unor practici digitale mai sigure, cu accent pe prevenție și sprijin pentru școli.
Ştiri din Timiș
Direcția Județeană de Mediu Timiș (DJM Timiș) anunță implementarea unei noi facilități de plată, menite să simplifice accesul cetățenilor și al agenților economici la serviciile instituției.
2