Discuțiile de la nivel național despre ordonanțele de urgență pregătite de guvern au ajuns și la nivel local. La Timișoara, subiectul a fost discutat și de useriștii Ruben Lațcău, viceprimar al Timișoarei, și Nicu Fălcoi, deputat. O victimă colaterală a acestora a fost Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, comparat de Ruben Lațcău cu o găină care caută „bețe imaginare” de care să se împiedice.
Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș și președintele PNL Timiș, este – nu se știe pentru cât timp – și membru al Consiliului Național de Integritate. Deputatul Alfred Simonis (PSD) și Raoul Trifan (USR) au propus revocarea sa din această funcție din urmă, Nica fiind în vizorul Agenției Naționale pentru Integritate.
România
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.
Ştiri din Timiș
Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a anunțat că spectacolul „Schimbul de Gardă”, programat pentru duminică, 2 august, nu va mai avea loc. În schimb, membrii Regimentului de Gardă Timișoara îi invită pe timișoreni și turiști să participe luni, 3 august, de Ziua Timișoarei, la parada militară organizată în Piața Unirii, începând cu ora 10.
Eveniment
Un agent de pază a fost înjunghiat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul unui eveniment organizat pe stadionul din localitatea Igriș, județul Timiș. Polițiștii au identificat rapid doi suspecți care au fost duși la audieri.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 1 august, au intrat în vigoare noile reguli privind accesul autovehiculelor de peste 3,5 tone în zonele cu restricții de tonaj din Timișoara. Transportatorii și operatorii economici care tranzitează orașul sau efectuează livrări trebuie să respecte noul regulament aprobat de Consiliul Local și, în funcție de tonaj și destinație, să obțină permise speciale de acces.
România
Deși luna iulie a adus cantități importante de precipitații în România, nivelul Dunării continuă să scadă și se apropie de minime istorice pentru această perioadă a anului. Potrivit celor de la Meteoplus, explicația nu ține de vremea din țara noastră, ci de situația din întregul bazin hidrografic al fluviului, unde seceta persistă de mai multe luni.
3
Turism
În timp ce marile capitale europene, precum Paris, Roma sau Barcelona, continuă să atragă milioane de turiști în fiecare an, există numeroase destinații spectaculoase care au rămas departe de aglomerația specifică turismului de masă.
Azi în Timișoara
Duminică, 2 august, continuă evenimentele cu ocazia celebrării Zilei Timișoarei.
Ştiri din Timiș
Irlandezii de la The Script au ajuns la Timișoara pentru concertul susținut în cadrul evenimentului Ziua Timișoarei - City Celebration, iar înainte de a urca pe scena de pe bd. I.C, Brătianu au vorbit deschis despre oraș, noul album, industria muzicală și provocările aduse de inteligența artificială.