Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, nu exclude posibilitatea ca, la Bucureşti, să fi avut loc negocieri între conducerea USL şi aripa Ciorbea-Ciuhandu a PNŢCD, însă susţine că orice decizie care va avea impact la nivel local nu poate fi luată fără consultarea conducerii USL din Timiş.
Discurs surprinzator, moderat, chiar impaciuitor al presedintelui PSD Victor Ponta la sedinta Parlamentului de investire a Guvernului Ungureanu: i-a promis sprijin in privinta a 15 puncte in domeniul social, european si anticoruptie. Pedelistii jubilau, liberalii, care au atitudine vehementa fata de noul guvern, au sarit in sus.
Prim-vicepreşedintele PNŢCD Timiş, Viorel Sasca, a dezvăluit, miercuri, că liderul filialei Timiş şi preşedintele Comitetului Naţional de Conducere al PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, a început negocierile cu liderii USL pentru formarea unei alianţe electorale în vederea participării la viitoarele alegeri locale şi parlamentare.
Peste 2.000 de persoane s-au adunat la mitingul organizat de Uniunea Social Liberală, sâmbătă, în Piața Unirii din Timișoara. Mesajul protestatarilor a fost unul clar: „Jos Băsescu”.
Două mitinguri de protest, la Timişoara şi Deta, au anunţat partidele de opoziţie din Timiş pentru ziua de sâmbătă. La cele două manifestaţii sunt aşteptaţi să participe câteva mii de persoane.
Ştiri din Timiș
O nouă grădiniță modernă, cu o capacitate de 360 de locuri, va fi construită în localitatea Moșnița Nouă, prin Programul Regional Vest 2021–2027. Contractul de finanțare a fost semnat marți, 17 decembrie, de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Comunei Moșnița Nouă.
Eveniment
Accident rutier pe DN 6, în localitatea Belinț, miercuri după-masă. Un șofer de 76 de ani a pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un copac. În urma impactului, un pasager de 75 de ani a fost rănit și transportat la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Giarmata se pregătește să găzduiască, sâmbătă, 20 decembrie, cea de-a XV-a ediție a Festivalului de Datini, Colinde și Obiceiuri de Iarnă, la Casa de Cultură, începând cu ora 18. Evenimentul promite să aducă împreună muzică tradițională, dansuri populare și colinde din diferite regiuni ale țării.
Ştiri din Timiș
Comuna Pișchia găzduiește vineri, 19 decembrie, începând cu ora 16, prima ediție a Festivalului de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”, un eveniment dedicat valorilor locale și memoriei unuia dintre cei mai importanți creatori ai Banatului.
Ştiri din Timiș
Autoritățile județene transmit că au demarat o amplă acțiune de verificare a tuturor centrelor rezidențiale pentru vârstnici din Timiș, după ce, în urma unor controale recente, au fost descoperite nereguli grave la două locații, din Lenauheim și Cenad.
Ştiri din Timiș
Rata șomajului în județul Timiș este de 1,06%, ceea ce înseamnă 3.554 de șomeri înregistrați, cei mai mulți fiind luați în evidență de Agenția Locală Timișoara. Dintre aceștia, 1.854 beneficiază de indemnizație de șomaj.
1
Eveniment
O tânără de 16 ani a pătruns pe roșu la semafor pe bulevardul Regele Ferdinand și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 18 ani. În urma impactului, minora a fost rănită și dusă la spital. Poliția a deschis un dosar penal.
5
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Cancerul de col uterin, cancerul ovarian și cancerul endometrial rămân printre cele mai frecvente afecțiuni oncologice la femei în România. Programele de screening progresează lent, iar întârzierea diagnosticului continuă să fie o problemă majoră.