Organizația PSD din localitatea Deta a depus o plângere penală la Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș  după ce mașina unui candidat USL la funcția de consilier local în localitate era să fie incendiată de persoane necunoscute, în noaptea de marți spre miercuri. În urmă cu aproape o lună, chiar la debutul campaniei electorale, o altă mașină a unui candidat USL pentru funcția de consilier local la Deta era să fie distrusă în același mod, susțin social-democrații.
Reprezentanţii Uniunii Sârbilor din România şi trei dintre şefii Uniunii Social Liberale au semnat sâmbătă, la Timişoara, un parteneriat de susţinere reciprocă. Sârbii vor primi susţinere la cel mai înalt nivel, iar candidaţii USL vor fi susţinuţi în alegerile locale, acolo unde Uniunea nu are candidaţi.
Consilierii judeteni USL au votat astazi, in ultima sedinta a plenului Consiliului Judetean Timis, trimiterea banilor alocati pentru diferite investitii in judet, catre Bucuresti. Membrii USL au aratat in acest fel ca nu sunt interesati de dezvoltarea comunelor si oraselor din Timis. Ipocrizia cu care actualii consilieri PSD si PNL au votat impotriva cetatenilor judetului Timis arata inca o data, daca mai era necesar, ca nu-i interesaza ce se intampla la nivel judetean si ca vor sa reinvie politica practicata in perioada 2000-2004 cand Timisul era pe ultimul loc in ceea ce priveste banii primiti de la Bucuresti.
Candidatul USL la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, va suferi o intervenţie chirurgicală în această săptămână şi va lipsi din campania electorală cel puţin până săptămâna viitoare. Din spital, el le-a transmis un mesaj timişorenilor.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3