Circ, joi, în fața Palatului Administrativ din Timișoara. Liderii Alianței România Dreaptă, veniți să depună un memoriu împotriva guvernării USL la prefectură, și tinerii din ARD, adunați la un flash-mob în aceeași idee, s-au ciocnit cu un grup de revoluționari care protesta acolo și au fost nevoiți să părăsească zona în huduieli și înjurături.
Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu, precum şi alţi membri ai Guvernului sau din conducerea uniunii vor fi prezenţi la Timişoara, pe 30 noiembrie, când va avea loc lansarea oficială a candidaţilor USL la alegerile parlamentare în Timiş.
Şase partide şi un candidat independent s-au înscris, în Timiş, în lupta electorală pentru obţinerea unui loc în Parlamentul României. Lupta, chiar şi pentru ocuparea unui loc de candidat la alegerile parlamentare din 9 decembrie, s-a dus până în ultimul moment, unele partide întrând în cursa electorală cu câteva ore înainte de expirarea termenului limită, stabilit pentru marţi, la ora 24.
Biroul Electoral Judeţean Timiş a fost luat cu asalt, luni, de candidaţii USL la alegerile parlamentare, veniţi în grup pentru a intra oficial în cursa electorală. Încurajaţi de sondajele care îi dau câştigători, liderii USL Timiş au afirmat în cor că doar un accident poate sabota rezultatele scrutinului din 9 decembrie.
Fostul preşedinte al PNŢCD Timiş, Gheorghe Ciuhandu, debarcat de la conducerea filialei de către liderii partidului de la Bucureşti, nu acceptă noua alianţă cu PDL. „Participarea PNŢCD într-o alianţă dirijată de Traian Băsescu alături de PDL este anormală, atât timp cât acest partid şi Băsescu au contribuit decisiv la distrugerea PNŢCD”, spune Ciuhandu.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
9
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.