Mai multe dispozitive uRADMonitor, fabricate la Timișoara, au fost expediate în Franța și Thailanda pentru competiția internațională „Microsensors Challenge”, organizată de Airparf, un ONG francez dedicat îmbunătățirii calității aerului. În 2021, tehnologia românească a adus acasă două premii câștigate de uRADMonitor la Conferința Internațională pentru Senzorii de calitate a aerului de la Paris.
Un bărbat din Timişoara susţine că a realizat o staţie de monitorizare a fondului de radiaţii Gamma, uRADMonitor. Este vorba despre un proiect în regim de amator, realizat pe parcursul anului 2012. Oricine poate vedea, on-line, datele înregistrate de aparat, în timp real, cu privire la nivelul de radiaţii, temperatură, umiditate şi luminozitate. Vedeţi video cu proiectul lui Radu Motişan.
România
În ședința specială a Guvernului, care a avut loc joi la Timișoara, a fost aprobat proiectul de hotărâre prin care pensiile pe luna mai vor fi plătite în avans, înainte de Paști.
Ştiri din Timiș
Cei de la USR sunt de părere că guvernul Ciolacu „a băgat mâna până la cot în banii Timișoarei și au oprit pentru bugetul 2024 la București 150 de milioane de lei din taxele și impozitele voastre”, în timp ce premierul ține joi, 25 aprilie, o ședință la Timișoara.
Ştiri din Timiș
Întrunit în ședință la Timișoara, Guvernul României a aprobat, joi, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii pentru noul stadion al Timișoarei.
Eveniment
Două surori, de 11 și 13 ani, s-au rătăcit în Timișoara și au solicitat ajutorul polițiștilor locali. Fetele au fost preluate de mama lor, venită de la Reșița.
Ştiri din Timiș
Joi, 25 aprilie, în cadrul ședinței organizate în premieră la Timișoara, Guvernul României a aprobat și deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei. Este vorba despre cel de la Beba Veche, înspre Ungaria.
Ştiri din Timiș
Ședința de Guvern de joi are loc la Timișoara, în sala de videoconferințe a Prefecturii. O parte dintre miniștri se află în sală, în vreme ce alții s-au alăturat întrunirii în format online. Pe ordinea zi sunt cuprinse proiecte care vizează în mod direct Timișoara.
2
Mapamond
Peste 100 de balene-pilot au eşuat joi în largul coastelor statului Australia de Vest, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
De Florii, Târgul de Paști se îmbracă în straie de sărbătoare. Astfel, Fântâna cu Pești, precum și Piața Unirii, sunt împodobite.