Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Timişoara a găsit o modalitate inedită de a asigura admiterea la facultate, cel puţin pentru o parte din viitorii studenţi de anul 1. Astfel, elevii de clasa a 12-a şi absolvenţii de liceu pot participa la un concurs de arhitectură şi în funcţie de rezultate pot fi admişi la facultate.
Manifestările dedicate sărbătoririi a 98 de ani de existenţă a Şcolii Politehnice Superioare din Timişoara au continuat cu o acţiune devenită permanentă la asemenea ocazii. Este vorba despre o cursă în care studenții, cadrele didactice și toți cei care sunt alături de UPT, aleargă un număr de tururi de pistă egal cu numărul anilor de existență ai universității.
Unul dintre cele mai de succes proiecte dezvoltate de Liga Studenților din Facultatea de Automatică şi Calculatoare (Liga AC) revine și anul acesta cu cea de-a XII-a ediție. Concursul IT Engineering Contest, pe scurt iTEC se adresează elevilor și studenților pasionați de programare, iar în acest an se va desfășura în perioada 23 - 25 noiembrie 2018.
Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, una dintre cele mai vechi ale Universității Politehnica Timișoara, a sărbătorit vineri 70 de ani de activitate. De la 148 de studenţi la deschiderea acesteia s-a ajuns în prezent la 570 de tineri care învaţă chimia în cadrul instituţiei amintite.
Mapamond
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal.
România
Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL cu moțiunea „Modernizare cu Rădăcini” și este singurul candidat înscris pentru Congresul Extraordinar de duminică, unde va fi aleasă noua conducere a partidului.
1
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Mapamond
Nicușor Dan a participat la Istanbul, alături de Recep Tayyip Erdoğan, la ceremonia de acordare a pavilionului corvetei „Contraamiral August Roman”, subliniind importanța acesteia pentru securitatea regională și cooperarea dintre România și Turcia în domeniul apărării.
1
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12:50, pe drumul european E70, în comuna Șag. Au fost implicate două autoturisme, iar o șoferiță a rămas blocată într-unul. Pompierii au intervenit. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal
2
Ştiri din Timiș
Patru investiții majore în infrastructura rutieră a județului Timiș se află în faza finală de execuție, anunță Consiliul Județean Timiș.
1