Optzeci de studenţi din anul VI de la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara au semnat un document în care susţin că nu sunt autorii scrisorii anonime care a pus pe jar instituţia de învăţământ superior.
Depunerea candidaturii pentru funcţia de rector la Universitatea „Politehnica” din Timişoara are loc în perioada 23 ianuarie-10 februarie. Până în prezent patru candidaţi şi-au depus candidatura pentru scaunul de rector. Cei patru profesori sunt Marius Oteşteanu, Radu Vasiu, Ilare Bordeasu şi Horia Gheorghe Balta.
Universităţile din Timişoara vor avea o nouă conducere. În perioada următoare, în cele patru mari universităţi din oraș vor fi organizate alegeri pentru posturile de rector.
Constantin Ostaficiuc a oferit, marţi, detaliile unui plan care vizează preluarea a 51% dintre acţiunile clubului de fotbal Poli Timişoara de către Consiliul Judeţean Timiş, Consiliul Local Timişoara şi Universitatea Politehnica.
Universitatea Politehnica Timişoara a împlinit, joi, 90 de ani de existenţă, ocazie cu care au fost organizate o serie de activităţi. La acestea au fost invitate personalităţi marcante din viaţa culturală, educaţională şi politică a judeţului Timiş, dar şi de la nivel naţional şi european.
Iubitorii muntelui sunt invitați la lansarea unei noi cărți dedicate drumețiilor și celor mai îndrăgite vârfuri din munții României marți, 29 septembrie, de la ora 17:00, la Sala Adam Müller-Guttenbrunn (strada Gheorghe Lazăr nr. 10). Volumul „Veniți cu Noi pe Vârfuri Celebre” este cea de-a 32-a carte din colecția „Pe poteci de munte”, scrisă de prof. Marius Terchilă.
Din octombrie, Direcția Fiscală Timișoara renunță la plata taxelor și impozitelor în numerar la propriile casierii. „Cash”-ul rămâne posibil la terminalele SelfPay și la Poșta Română, iar instituția spune că va aloca mai multe resurse pentru consilierea contribuabililor.
2
Fenomenul meteorologic El Nino, aflat în desfășurare, ar putea provoca aproximativ 451.000 de decese suplimentare asociate cu temperaturile ridicate la nivel mondial până în februarie 2027, potrivit unor estimări științifice, relatează AFP, citată de Agerpres. Țările în curs de dezvoltare ar urma să fie printre cele mai afectate, în contextul creșterii temperaturilor globale.
SaluT caută muncitori necalificați pe care să-i poată chema la nevoie pentru măturat și alte lucrări stradale. Societatea Primăriei Timișoara a lansat o licitație de aproape 690.000 de lei pentru 10–20 de oameni pe zi, timp de doi ani.
Era în concediu și se pregătea să meargă la culcare, când a auzit agitație pe stradă. Pompierul Robert-Viorel Lungu a ieșit din casă și a văzut o locuință cuprinsă de flăcări. În interior se afla o femeie de aproximativ 70 de ani, greu deplasabilă. Robert a intrat în casa în flăcări și a scos-o afară, salvându-i viața.
1
Dar unde se întâmplă toate?
La Minitimi, noul loc din Mehala unde petrecerile celor mici prind viață!
Zeci de pisici și căței aflați în grija Asociației Poli își caută o familie. Timișorenii sunt invitați duminică, 27 septembrie, la un nou târg de adopții, unde vor putea cunoaște animalele pregătite să înceapă o nouă viață alături de oamenii lor.
Centrul de legume-fructe din Tomnatic, o investiție de aproape 25 de milioane de lei a Consiliului Județean Timiș (CJT), este (tot) într-o etapă premergătoare deschiderii. Potrivit reprezentanților CJT, au fost realizate teste pentru stabilirea circuitului de sortare și ambalare, în timp ce în incintă se desfășoară lucrări de remediere a unor probleme tehnice. Deși centrul a fost recepționat în 2024, nu a fost folosit până în prezent.
5