Universitatea de Vest Timișoara anunţă o premieră academică naţională: absolvenţii facultăţii de jurnalism vor depune, simbolic, juramântul de onestitate în profesia pe care au ales-o.
Universitatea de Vest din Timişoara are pentru admitere aproape 2000 de locuri bugetate. Totodată pentru noul an universitar şase dintre specializări au fost scoase din programă.
Bustul celebrului Constantin Brâncuşi a fost dezvelit miercuri la Timişoara. Acesta a fost pus în curtea Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
Soft antiplagiat la Universitatea de Vest din Timişoara. Universitatea a achiziţionat un program care permite ca lucrările de cercetare elaborate în instituţie să fie testate înainte de a merge spre publicare. Lucrările care vor putea fi verificate sunt de la nivel de dizertaţie de masterat, până la articole de cercetare menite a fi publicate în reviste internaţionale de cel mai înalt nivel.
Colaborarea dintre Facultatea de Şiinţe Sociale Aplicate de la Hochschule München şi Facultatea de Asistenţă Socială de la Universitatea de Vest, aduce de această dată în Timiş un proiect de 18 luni, ce are ca scop punerea în contact a generaţiilor care trăiesc în Nădrag, de a transmite copiilor din comunitate interesul pentru vârstnicii locului, de a crea un liant între generaţii.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane. UPDATE. Șoferul a murit