Studenţii uvt-işti se află în aceste zile în febra alegerilor. Un număr de 40 de studenţi de la facultăţile din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara concurează pentru a obţine un loc în consiliile de administraţie ale facultăţilor.
Studenţii care învaţă la facultăţile din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara se pregătesc să-şi aleagă reprezentanţii în Senatul universitar şi în consiliile facultăţilor. Studenţii care îşi doresc să candideze îşi pot depune deja candidaturile, iar campania electorală va avea loc în perioada 8-16 noiembrie.
Timişoara va găzdui săptămâna viitoare, în perioada 24 – 26 octombrie, Conferinţa Internaţională „Economia Şi Managementul Transformării”.
Podurile din oraşul de pe Bega vor fi prezentate într-o inedită expoziţie de fotografie şi pictură care va fi deschisă joi la galeria de la parterul Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara. Sunt bineveniţi toţi cei care vor să descopere această moştenire istorică.
Studenţii de la Universitatea de Vest din Timişoara au putut participa luni dimineaţa la o prelegere susţinută de principele Radu Duda, intitulată „Libertate şi dezvoltare”. Deşi nu a avut parte de un public numeros, principele a reuşit să capteze atenţia auditoriului.
Ştiri din Timiș
Concursuri de povești și fotografie pentru elevi, organizate la Timișoara de Ziua Diasporei Maghiare
Elevii din clasele a III-a până la a VIII-a sunt invitați să participe la două concursuri organizate de Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara, cu ocazia Zilei Diasporei Maghiare. Competițiile îi provoacă pe copii să descopere povești din cultura maghiară și să surprindă, prin fotografie, viața comunităților maghiare care trăiesc în minoritate.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la o autoutilitară de transport marfă, pe autostrada A1, la kilometrul 481, în parcarea unei benzinării. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară sunt începând de astăzi, 24 octombrie, în prima vacanță din acest an școlar. Pauza durează până duminică, 1 noiembrie, iar cursurile vor fi reluate luni, 2 noiembrie, când începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027.
Utile
Sâmbătă, 24 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 24 octombrie, puteți merge la filme, concerte, festivaluri, spectacole și ateliere creative sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.
Capitală Culturală
O seară în care muzica întâlnește arta vizuală, în cadrul ediției a XIII-a a Festivalului-Concurs Internațional „Remus Georgescu”, intitulată Enigmotion: Fikl Art Stage va fi scena pe care compozitorul și organistul italian Francesco Filidei își aduce propria creație în fața publicului timișorean.
Capitală Culturală
Cel mai longeviv balet-rock din România, operă, operetă, balet clasic, musical, spectacole pentru copii și un recital dedicat Sfintei Cecilia, patroana spirituală a cântăreților, compozitorilor și a poeților: toate acestea alcătuiesc afișul lunii noiembrie, la Opera Națională Română din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de modernizare și reamenajare. La parterul clădirii a fost amenajat Centrul Solution, un spațiu dedicat formării profesionale și dezvoltării competențelor.