Unitatea militară din Lugoj ar putea fi tranformată în locaţie pentru învăţământ. Ajunsă într-o stare de degradare ce nu poate fi ignorată, clădirea a făcut obiectul unor discuţii în cadrul CJT.
Municipalitatea lugojana va semna în perioada 7-8 octombrie Protocolul de predare-primire a terenului si imobilului fostei unitati militare, conform Ordonantei de Guvern nr. 913/25 august 2010, publicata în Monitorul Oficial nr. 633/8 septembrie 2010.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 6 august 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la proiecții în oraș.

Eveniment

Tânăr trotinetist, lovit de mașină la Lugoj. S-a ales cu traumatism cranian
Un tânăr trotinest din Lugoj s-a ales cu traumatist cranian după ce a fost lovit de o mașină. Acesta nu ar fi purtat cască și nu ar fi acodat prioritate în intersecție mașinii care nu l-a mai putut evita.

România

Legea integrității a trecut și de Senat, cu tot cu „amendamentul Fritz”. Proiectul merge spre promulgare
Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind modificarea legislației în domeniul integrității. Actul normativ, care a stârnit controverse în ultimele zile, merge acum la promulgare, după ce a fost votat luni și de Camera Deputaților. 2

Mapamond

Patru bărbați înjunghiați cu o foarfecă în centrul Londrei. O femeie de 47 de ani a fost arestată
Patru bărbați au fost înjunghiați miercuri în cartierul Covent Garden, din centrul Londrei. O femeie de 47 de ani a fost arestată, iar poliția britanică afirmă că, din primele date ale anchetei, incidentul pare să fie unul izolat, asociat unor probleme de sănătate mintală.

România

Alertă în Mamaia după ce o dronă a fost găsită în mare
Momente de alertă, miercuri, pe o plajă din stațiunea Mamaia, după ce o dronă a fost observată în apă.

România

Prețurile alimentelor vor începe să crească din nou până la sfârșitul anului
Prețurile alimentelor ar putea intra într-un nou val de creșteri în următoarele luni, avertizează Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). Potrivit Reuters, citată de Agerpres, conflictele din Orientul Mijlociu și din Ucraina, costurile ridicate ale energiei și fenomenele meteo extreme pun presiune asupra producției agricole și a costurilor de producție. 2

Ştiri din Timiș

Canicula continuă în Timiș. Direcția de Asistență Socială distribuie apă și alimente persoanelor vulnerabile
În timp ce județul Timiș rămâne sub cod roșu de caniculă, iar temperaturile pot ajunge până la 41 de grade, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara anunță că echipele sale sunt pe teren pentru a sprijini persoanele aflate în situații de risc. În același timp, cei care nu se pot deplasa pot solicita ajutor pentru cumpărături, medicamente sau plata facturilor.

Ştiri din Timiș

PSD îl amenință, de la București, pe prefectul de Timiș, după sancțiunea dispusă în cazul lui Fritz. Reacția lui Finta
PSD îl acuză pe prefectul de Timiș, Paul Finta, că „abuzează de funcție” după ce a decis doar diminuarea cu 10% a indemnizației primarului Dominic Fritz, și nu încetarea mandatului. Social-democrații invocă precedente din alte județe și cer aplicarea sancțiunii maxime. UPDATE. Precizări legate de cele patru cazuri prezentate de PSD 19

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici