Reabilitarea clădirilor istorice din Timişoara, pentru care există mai multe programe, se mişcă greu, dar... se mişcă – asta încearcă să arate reprezentanţi primăriei. Au început lucrările de reabilitare a unui imobil din Piaţa Unirii, în cadrului unui proiect demonstrativ, şi urmează alte trei. Inca o cladire istorica din Piata Unirii in reabilitare
Agenţii comunitari timişoreni vor învăţa, timp de două luni, despre cum se reabilitează corect clădirile istorice, unde lucrările trebuie executate după prevederi stricte, iar apoi vor ieşi pe teren în control. După o instruire scurtă, ei trebuie să fie în stare să-i consilieze pe proprietari la capitolul reabilitare.
Chiar dacă nu avem încă zăpadă şi a fost cam ploios afară, trenuleţul lui Moş Crăciun, parcă rupt din poveste, a pornit sunând, în această dimineaţă, în centrul Timişoarei. Dacă la început o sigură fetiţă şi-a făcut curaj să urce în trenul Moşului, acesta a fost luat cu asalt de copii mai apoi. Trenuletul lui Mos Craciun duce copiii cuminti prin centru

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 1

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.