O delegație formată din patru polițiști din Timiș, printre care și șeful serviciului Poliției Rutiere, Petru Rumega, a plecat, luni dimineața în Ungaria pentru a ajuta la ancheta groaznicului accident petrecut pe autostrada Szeged-Mako.
Drum cu peripeţii pentru șoferul unui autotren înmatriculat în Ungaria, care, direcționat de aparatul GPS, nu a respectat restricţia de înălțime impusă și a izbit cu partea superioară a autovehiculului viaductul de pe Calea Circumvalațiunii din Timișoara. În urma accidentului, care a avut loc marți, nu a fost nimeni rănit.
Preţurile ridicate ale petrolului şi ale gazelor naturale cât şi costurile legate de poluare impun găsirea de surse alternative de energie pe care România să le folosească pentru a-şi garanta siguranţa aprovizionării la un cost minim. România are un uriaş potenţial al resurselor regenerabile şi are capacitatea de a deveni independentă din punct de vedere energetic.
Ultimul dintre cele patru trasee turistice lansate în euroregiunea Dunăre-Criş-Mureş-Tisa (DKMT) – Traseul cadarcăi, pălincii şi berii – continuă intenţia de apropiere a celor 4,3 milioane de locuitori din cele opt judeţe cuprinse în această zonă. Şi ce poate aduce mai aproape oameni aparent străini unul de altul decât mâncarea şi un pahar de vin bun? Despre gastronomie, bucate gustoase şi băuturi deosebite vorbeşte acest traseu care poate începe oriunde şi după orice... gusturi aveţi.
În cadrul cooperării transfrontaliere dintre România şi Ungaria, Primăria Dumbrăviţa, a implementat un proiect în parteneriat cu localitatea Derekegyhaz, Ungaria, cu titlul "Dezvoltarea comunităţilor române şi maghiare prin îmbunătăţirea facilităţilor de transport transfrontalier" în valoare 305.441 Euro.
Mapamond
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal.
România
Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL cu moțiunea „Modernizare cu Rădăcini” și este singurul candidat înscris pentru Congresul Extraordinar de duminică, unde va fi aleasă noua conducere a partidului.
1
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Mapamond
Nicușor Dan a participat la Istanbul, alături de Recep Tayyip Erdoğan, la ceremonia de acordare a pavilionului corvetei „Contraamiral August Roman”, subliniind importanța acesteia pentru securitatea regională și cooperarea dintre România și Turcia în domeniul apărării.
1
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12:50, pe drumul european E70, în comuna Șag. Au fost implicate două autoturisme, iar o șoferiță a rămas blocată într-unul. Pompierii au intervenit. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal
2
Ştiri din Timiș
Patru investiții majore în infrastructura rutieră a județului Timiș se află în faza finală de execuție, anunță Consiliul Județean Timiș.
1