Două noi străzi din Timişoara în şantier! Strada Avram Imbroane va fi refăcută şi lărgită la patru benzi din zona UMT până la Muzeul Satului, iar o altă stradă care le dă mari bătăi de cap şoferilor şi pe care se va turna asfalt nou este Gheorghe Adam (Spitalul Nou), au anunţat, marţi, reprezentanţii primăriei. Ambele lucrări ar urma să fie finalizate în decurs de o lună. Pe Spitalul Nou nu vor fi investiţii majore, pentru că autorităţile vor bani europeni pentru a o reabilita.
Timișorenii care preferă să facă o baie în locul tradiționalelor grătare nu vor fi dezamăgiți, deoarece mai multe ștranduri din oraș îsi deschid porțile în 1 mai. Vremea va fi prielnică, iar tarifele nu diferă cu mult față de anul trecut. În plus, unii dintre patroni au pregătit oferte speciale pentru prima zi a lunii mai.
Cinci bărbați au reușit performanța ca în doar două zile să fure 3.600 de kilograme de fier de la fosta UMT și de pe o platformă situată pe strada A. Imbroane din Timișoara. Cei cinci sunt acum cercetați pentru furt calificat.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
2
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.