Echipa celei mai mici localităţi din
România, care şi-a câştigat dreptul
de a juca în liga a II-a, nu vrea să
îşi vindă locul. Situaţia extrem de
grea în care se află „U” Cluj,
aproape retrogradată în Liga a III-a, a pus pe
jar suflarea fotbalistică din acest oraş.
Cluj-Napoca. Dezamăgirea este mare în tabăra Universităţii Cluj, iar Dorinel Munteanu nu ştie dacă va mai rămâne pe banca echipei la ultimul meci din acest campionat. Cât despre retrogradara echipei, Munti este deja resemnat.
Cluj-Napoca. Universitatea Cluj s-a înecat în Mureş, iar hunedorenii le-au aplicat elevilor lui Dorinel Munteanu un serios duş rece, care ar însemna chiar retrogradarea. Studenţii revin la Cluj după o înfrângere cu scorul de 3-0, iar noroiul Ligii a treia se vede tot mai bine.
Suporterii echipei locale FC Bihor au realizat şi postat un filmuleţ care surprinde momente din tribună surprinse la întâlnirea cu echipa U Cluj.
Laurenţiu Buş va rata partida cu FC Bihor, din
deplasare, după ce a acumulat în partida cu
Arieşul Turda cel de-al nouălea cartonaş
galben.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.