Nu s-au prezentat la ceremonie, dar au scăpat, cu un
ultim avertisment. Oricum, nu aveau ce să
păţească mai mult, pentru că
regulamentul nu prevedea nimic.
Doi dintre cei mai doriţi jucători din
România, Dacian Varga şi Tiberiu Bălan nu
vor mai rămâne la Urziceni. Cei doi
fotbalişti au câştigat campionatul cu
Unirea, dar din postură de jucători
împrumutaţi de la Sportul Studenţesc.
Încă o trupă şi-a confirmat prezenţa la Festivalul Plai, care va avea loc la Timişoara în perioada 11-13 septembrie. Direct de pe plaiuri franceze, pe scena de la Muzeul Satului Bănăţean vor urca cei de la Kaloomé – grup denumit astfel prin asocierea cuvintelor “kalo” (ţigan) şi “ome” (adâncimi de suflet).
Festivalul Bega Bulevard îşi aşteaptă
oficial oaspeţii, la mal, de vineri până
duminică. Vor fi trei zile pline de evenimente, pentru
toate gusturile şi vârstele. Timişorenii
vor avea parte de concerte, expoziţii, spectacole de
foc şi artificii, o cursă a
răţuştelor pe Bega şi un picnic
în parc.
| Video
| PROGRAM BEGA BULEVARD 2009
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
1
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.
Ştiri din Timiș
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.