Timişenii au ieşit duminică la vot. La ora 10 se putea, deja, observa o creştere semnificativă a numărului alegătorilor care au ieşit să-și exprime opțiunea electorală, faţă de turul I al alegerilor prezidenţiale.
Duminică, 16 noiembrie, are loc turul doi al alegerilor prezidenţiale în România. În cursa pentru Cotroceni au rămas doi candidaţi – Victor Ponta (PSD-UNPR-PC) şi Klaus Iohannis (ACL). www.tion.ro vă ţine contectat la realitate în ziua votului, de la deschiderea urnelor până la exit-poll-uri. Dacă vreţi să ne sesizaţi fraude sau vreţi să ne expuneţi situaţii inedite întâlnite la vot ne puteţi scrie pe redactie@tion.ro şi pe pagina de Facebook. Dacă la primul tur nu aţi ajuns să votaţi şi vreţi să vă exercitaţi acest drept acum, puteţi consulta listele cu secţiile de votare anexate, pentru a vedea la care sunteţi arondaţi.
Timişorenii s-au adunat vineri în Piaţa Victoriei, la o nouă manifestaţie anti-Ponta, „pro-diaspora şi anticorupţie, pentru votul drept şi democratic”. Aşa a sunat chemarea la protest, printr-un eveniment iniţiat pe Facebook.
Şeful de campanie al PNL Timiş, Marian Vasile, a lansat, vineri, o serie de acuzaţii grave la adresa social-democraţilor timişeni, el susţinând că aceştia se pregătesc să „fraudeze masiv” votul din turul doi al alegerilor prezidenţiale. Printre acuzaţii se numără tentative de cumpărare a voturilor, tentative de mituire a observatorilor din secţiile de votare şi şantajarea primarilor şi directorilor de şcoli. Reprezentanţii PSD Timiş susţin că Vasile „minte şi vorbeşte fără substanţă”.
Turul II al alegerilor intră în linie dreaptă. Duminică, alegătorii sunt aşteptaţi la urne. În judeţul Timiş, vineri a început distribuirea buletinelor de vot, care vor fi duse în primării, de unde sâmbătă vor fi predate secţiilor de votare.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
1
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
3
Ştiri din Timiș
Proiectul parcării supraetajate din spatele centrului comercial Bega, blocat de neînțelegerile dintre Primăria Timișoara și Direcția pentru Cultură, ar putea fi deblocat odată cu operaționalizarea noii Comisii de Aviz Unic Integrat. În plus, investiția de 63,5 milioane de lei ar putea deveni cu atât mai necesară dacă se reduc locurile de parcare de pe Proclamația de la Timișoara.
3
România
Aplicația Revolut întâmpină probleme în România și în alte țări, utilizatorii raportând dificultăți la accesarea conturilor, transferuri și plăți cu cardul. Compania a confirmat întreruperea serviciilor și precizează că banii și datele clienților sunt în siguranță, echipele lucrând la remedierea situației.
2
Mapamond
Japonia a lansat cu succes o sondă spațială care va explora lunile planetei Marte și va încerca să aducă pe Pământ mostre de rocă și praf de pe Phobos, cea mai mare dintre acestea. Misiunea, considerată o premieră mondială, ar putea oferi informații despre formarea sistemului marțian și despre originile Sistemului Solar, relatează Agerpres, citând agențiile Kyodo și AFP.