În acest sfârşit de săptămână, timişorenii şi timişorencele sunt invitaţi să intre în rolurile de gentlemans şi ladies pentru o primă lecţie de cricket în 2012. Cupa CODECS aduce sâmbătă primul turneu internațional de cricket găzduit de urbea de pe Bega.
Timişorenii de la Popa Sapka, adepţi ai stilului ska balcanic, vor susţine un concert extraordinar joi, 5 aprilie, în Timişoara, evenimentul fiind inclus în turneul numit Amerika Evropa Tour al formaţiei.
Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele vor juca miercuri, 21 martie 2012, la Timişoara, într-un spectacol care deschide primul turneu naţional al celor doi celebri actori împreună. Organizatorii evenimentului oferă bilete la jumătate de preţ studenţilor şi pensionarilor.
Cel mai important turneu de badminton din sud-estul Europei, Banuinvest International, şi-a deschis porţile joi dimineaţa, la Timişoara. Cu premii de 5.000 de euro şi jucători din Top 100, ediţia din acest an este una dintre cele mai ridicate în ceea ce priveşte nivelul tehnic.
Formaţia americană Pink Martini va susţine un concert în premieră în Timişoara, în data de 28 mai, la Sala Olimpia, evenimentul fiind inclus în cadrul turneului de promovare a albumului "A Retrospective".
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.