Suntem din ce în ce mai mulți oameni pe glob, iar spațiul disponibil pentru locuit și construit este din ce în ce mai puțin. În aceste condiții, nevoia de extindere a omului și-a găsit o posibilă rezolvare pe verticală. Astfel, pentru a folosi spațiul disponibil cât mai eficient, oamenii au proiectat diverse edificii înalte, care ocupă suprafețe de pământ restrânse care să acopere anumite nevoi sociale. De la locuințe, la locuri de parcare și până la… locuri de vechi, din ce în ce mai multe aspecte ale vieții umane pe planetă se desfășoară la înălțime, pe verticală.
Un tărâm fascinant și exotic unde se împletesc mai multe culturi și religii într-un ansamblu pestriț și primitor, India este o destinație de vis pentru turiștii în căutarea aventurii. Teritoriul vast al Indiei este presărat cu numeroase atracții culturale și arhitecturale care atrag atât prin frumusețea lor, dar și prin aura mistică, spirituală ce îndeamnă călătorii la liniște și meditație.
Israelul, Tărâmul Făgăduinței pentru evrei este un loc plin de istorie și mister, unde se întâlnesc cele mai importante religii ale lumii. Evrei, musulmani, creștini, toți își pot găsi aici originile și simbolurile religioase, într-un spațiu care păstrează cu sfințenie urmele istoriei, dar în același timp evoluează în pas cu lumea, fiind un loc modern și cosmopolit, deschis pentru toți cei care doresc să-l cunoască. Fie că vorbim de atracții religioase, istorice sau culturale, Israel este o destinație de vacanță care chiar merită explorată măcar o dată în viață.
Coasta de Azur sau „Riviera Franceza” este regiunea de coasta a Franței la Marea Tireniană. Această coastă cu o lungime de 120 de kilometri este locul unde Alpii francezi se prăbușesc în mare și creează câteva din cele mai frumoase golfuri și faleze. Dacă timp de 400 de ani acest loc a fost destinat celor înstăriți în căutarea opulentei, astăzi Coasta de Azur este accesibilă turistului de rând, marea sa atracție fiind multitudinea de plaje idilice care atrag ca un magnet vizitatori din toată lumea, dornici să guste din bogăția și acestor locuri.
Eveniment
O mașină a căzut într-o prăpastie pe Transfăgărășan după ce a fost lăsată neasigurată. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, deoarece autoturismul era gol.
Eveniment
Pompierii timișoreni au intervenit pentru salvarea unui cățel căzut într-un canal. După o operațiune care a inclus săpături și utilizarea unui buldoexcavator, animalul a fost extras în siguranță și predat stăpânului.
Eveniment
Furtuna care a afectat Timișoara și zona metropolitană în după-amiaza zilei de duminică a pus în alertă echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș. UPDATE. Un copac s-a prăbușit peste o mașină aflată în mers
România
PSD a decis în unanimitate să intre la guvernare în Executivul condus de Adrian Veștea, preluând Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Culturii și condiționând sprijinul de măsuri sociale precum majorarea salariului minim, indexarea pensiilor și renunțarea la austeritate.
1
Ştiri din Timiș
Emoții pentru mii de absolvenți de gimnaziu din județul Timiș. Evaluarea Națională 2026 începe luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, examenul care cântărește decisiv în admiterea la liceu.
Ştiri din Timiș
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 18 din Timișoara au obținut locul al II-lea la faza județeană a concursului de sănătate și prim ajutor „Sanitarii Pricepuți” – ediția 2026, competiție organizată de Crucea Roșie Română.
România
Congresul extraordinar al PNL are loc duminică la Romexpo, unde Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului, și-a prezentat echipa și a lansat un nou atac la adresa PSD, acuzând social-democrații că au provocat căderea Guvernului. UPDATE. Cinci lideri, somați să demisioneze sau vor fi excluși din partid
12
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să redescopere comunitatea, cultura și spațiul public printr-un proiect cultural de amploare care debutează duminică, 21 iunie, chiar în cea mai lungă zi a anului.