Turiștii străini, și nu numai ei, sunt atrași de locurile cu tradiție, încărcate de istorie, sătui de hoteluri și restaurante cu multe stele pe „epoleți”. În Timiș, reprezentanții Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) vor să deschidă gospodăriile din județ către turiști. Turiștii să poată vedea o astfel de casă, de la „soba mare” la „șpaiț” și să poată chiar servi masa acolo. Se fac primele demersuri...
Dacă nu ați decis unde să vă petreceți Anul Nou, o soluție ar fi o deplasare la mai puțin de 400 de kilometri de Timișoara, în stațiunea sârbă Zlatibor. Reprezentanții acesteia au venit în capitala Banatului pentru a prezenta oferta stațiunii, dar și cea a clinicii Cigota, din aceeași localitate, specializată în problemele endocrinologice și a tulburărilor legate de nutriție.
Chiar dacă iarna își intră din ce în ce mai mult în drepturi, asta nu înseamnă că trebuie neapărat să stați în casă. În Timiș aveți diverse oportunități de a vă petrece zilele libere din perioada sărbătorilor de iarnă. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în Timiș vă prezintă câteva „ieșiri” pe timp de iarnă, de la plimbări cu sania trasă de cai la Margina la excursii gastronomice prin Banat, unde sunteți îmbiați cu mâncăruri specifice pe care le găsiți numai în „șpaițul” gazdelor din localitățile Timișului.
Are mai bine de 100 de ani de istorie, este singura hidrocentrală funcțională din Europa atât de veche, are o arhitectură deosebită și își deschide porțile pentru timișoreni și turiști deopotrivă, din această iarnă. Vorbim despre „Hidrocentrala de pe Bega”, așa cum mai este cunoscut „Nodul Hidro” în plan local, zestrea arhitectonică și tehnică a Colterm, care își primește cu brațele deschise turiștii începând din 10 decembrie.

Ştiri din Timiș

S-a încheiat etapa demolărilor la Stadionul Dan Păltinișanu. Lucrările încep anul acesta
Etapa demolărilor la Stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara s-a încheiat, iar stadionul va intra curând în faza de construcție, după ce procedura de atribuire a contractului s-a finalizat fără contestații, a anunțat luni, 23 martie, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.

Eveniment

FOTO. Descoperire șocantă în Timiș. Zeci de câini ținuți în condiții mizere, în urma unei razii de noapte
Polițiștii din Deta, Gătaia și Ciacova au desfășurat, în noaptea de 20 spre 21 martie, o razie majoră pentru siguranța oamenilor și protecția animalelor, în urma căreia au descoperit 43 de câini ținuți în condiții improprii. Mai mult, au prins un șofer băut și au dat 87 de amenzi în valoare de peste 71.000 de lei.

Ştiri din Timiș

8 locuri culturale de interes în Timișoara pe care orice turist ar trebui să le vadă
Timișoara nu este doar un oraș. Este o poartă către istorie, artă și inovație. În 2023, a fost Capitală Europeană a Culturii, iar farmecul său rămâne intact. Pentru o vizită la Timișoara reușită, trebuie să știi exact unde să mergi.

Ştiri din Timiș

Contract de lucrări finalizat de Aquatim în șase localități din județul Timiș
Aquatim continuă finalizarea contractelor din cadrul proiectului major de investiții finanțat din fonduri europene. Contractul CL24 – „Execuție rețele de apă și canalizare Făget, Colonia Fabricii, Tomești, Traian Vuia, Surducu Mic, Sudriaș” a fost finalizat cu succes în martie 2026, având o valoare de 22.106.593,90 lei (fără TVA).

Eveniment

Ce au găsit jandarmii în piețele din Timișoara? Zeci de produse false au fost confiscate
Patru persoane au fost prinse în timp ce încercau să vândă produse suspecte de fals în două piețe din Timișoara, jandarmii ridicând peste 180 de obiecte contrafăcute. 1

Ştiri din Timiș

Simulare BAC 2026. Aproape 1.000 de elevi din Timișoara nu au participat la prima probă în urma boicotului profesorilor
Simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat a început luni, 23 martie, cu proba la Limba și literatura română. În județul Timiș, aproape 3.000 de elevi au participat la testare, însă boicotul cadrelor didactice continuă. Nouă unități de învățământ din Timișoara nu au participat la simulare, fiind afectați aproape 1.000 de elevi. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. Șantier încă în lucru, după trei ani. Lucrările de la Gara de Nord din Timișoara ar putea fi gata în această primăvară
La trei ani de la debutul șantierului, modernizarea Gării de Nord din Timișoara se apropie de final: lucrările au fost reluate după iarnă, iar gradul de execuție a trecut de 90%. Dacă nu apar întârzieri, investiția ar putea fi finalizată chiar în aprilie. 2

Lugoj

Program extins la casierii și reducere de 10% la impozite în Lugoj până la 31 martie
Primăria Municipiului Lugoj oferă facilități fiscale pentru contribuabilii care își achită integral impozitele locale până la finalul lunii martie. Astfel, cetățenii pot beneficia de o reducere de 10% dacă efectuează plata integrală până în 31 martie.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici