ACS Poli Timişoara a reuşit şi prima victorie din cantonamentul de iarnă. În Antalya, formaţia bănăţeană a jucat împotriva celor de la Zeta Golubovci şi s-a impus prin golurile marcate de Boldea, respectiv Trandu, muntenegrenii reuşind la rândul lor un gol.
Teodora Chiorean, o tânără de 24 de ani din Timișoara, luptă de mai bine de un an cu cancerul, iar acum se dă bătălia cea mai importantă. Aliaţii, cei care vor să intre în luptă de partea tinerei, sunt bineveniţi, mai ales că acum are nevoie cel mai mult de ajutor.
În această vară, timişorenii care vor pleca în concediu vor avea mai multe zboruri directe către unele destinaţii de vacanţă. Până în acest moment, Aeroportul Internaţional Timişoara a confirmat trei zboruri charter: către Turcia, Grecia şi Tunisia.
Ceea ce trebuia sa fie o premiera medicala mondiala s-a transformat, pana la urma, intr-un tragic esec. Un spital turc a reusit sa-i transplanteze toate cele patru membre unui barbat, care suferise un groaznic accident, insa starea pacientului s-a deteriorat galopant si, pana la urma, a decedat.
Avertizata ca daca nu-si poate controla granitele va fi exclusa din spatiul Schengen, Grecia ia masuri radicale: vrea sa ridice un gard dublu de sarma ghimpata in valoare de trei milioane de euro intr-o zona pe unde trec ilegal 245 de persoane pe zi.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
România
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.
Eveniment
Un bărbat de 23 de ani este cercetat de DIICOT și de polițiștii BCCO Timișoara pentru pornografie infantilă.
1
Ştiri din Timiș
CJ Timiș a lansat licitația pentru modernizarea DJ 595D, drumul de peste 12 kilometri dintre Moșnița Veche, Urseni și Giroc. Investiția de până la 144 de milioane de lei include 10 sensuri giratorii, piste de biciclete, trotuare și un nou punct de legătură cu Centura de Sud.