17 tineri s-au înscris la ediția de anul acesta a Festivalului – Concurs Gelu Stan, însă o participantă a fost nevoită să se retragă pentru că a rămas fără voce chiar în ziua competiției muzicale. La evenimentul organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș au participat tineri interpreți de muzică populară din toată țara.
Trofeul Eurovision a ajuns, anul acesta, în Austria. Finala concursului, care s-a desfăşurat la B&W Hallerna din Copenhaga, a fost adjudecată de Conchita Wurst din Austria. România nu a intrat în top 10.
Visul eventului a devenit, sâmbătă, istorie, cel puţin acest an, pentru Timişoara rugbistică. Cu echipa decimată, cu puţin ajutor din partea arbitrului, doar cât era nevoie, cu o componenţă aproape integral străină, RCM spune adio Cupei României. A luat bătaie în sferturi de la Steaua, 23 – 13 şi bucureştenii au acum cale liberă direct spre trofeu.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 8 iunie, puteți merge la proiecții de film, concerte sau la petreceri în oraș.
Ştiri din Timiș
Pasionații de modă preocupați de ultimele trenduri în domeniu, cei care vor să admire cele mai noi colecţii propuse de brandurile internaţionale preferate sau creaţiile aparte semnate de tinerii designeri ai Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara sunt cu toţii invitaţi, în Iulius Town, la un weekend plin de culoare, creativitate şi stil.
Chevereşu Mare
Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat pe Autostrada A6, la Lugoj. Circulația e îngreunată.
România
Iuliei Cociuba, şefă de promoţie a Colegiului „Mihai Viteazul” din Ineu, a avut un discurs de final atipic care a rezumat experiența ei școlară, lucru care a făcut înconjurul rețelelor de socializare.
3
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a pregătit un program de lucrări în creșe, grădinițe și școli, pe durata verii. Intervențiile vor costa puțin peste 10 milioane. Se vor finaliza lucrările începute în patru unități și se va mai interveni în altele 11.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara, în urma unor informații, au găsit în zona Șagului, un bărbat pe numele căruia a fost emis de către Judecătoria Timișoara un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au descoperit un tânăr care avea asupra lui substanțe psihoactive. Cazul va fi cercetat de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.
Ştiri din Timiș
Aceasta informare este efectuata de MUNICIPIUL TIMIȘOARA cu sediul în municipiul Timișoara, Str. C.D. Loga, nr.1, ce intentioneaza sa solicite de la Administrația Bazinală de Apă Banat, Aviz de gospodarirea apelor pentru investiția: “REABILITARE PODUL MIHAI VITEAZU” situată in municipiul Timișoara, jud. Timiș.