Trenurile au înregistrat întârzieri de aproape două ore. Asta după ce un tren care circula pe relaţia Timişoara Nord-Bucureşti Nord a deraiat, luni dimineaţă, între localităţile Banu Mărăcine şi Malu Mare.
Din cauză că numărul celor care
călătoresc cu trenul este tot mai mic, iar
cheltuielile sunt din ce în ce mai mari, CFR
Călători a hotărât să facă
economii şi a anulat mai multe garnituri.
Bilanţul persoanelor decedate după ce un tren a
deraiat vineri în apropierea oraşului de
coastă Split, din sudul Croaţiei, a ajuns la
şase, a anunţat o sursă din poliţia
croată.
deraiat vineri în apropierea oraşului de
coastă Split, din sudul Croaţiei, a ajuns la
şase, a anunţat o sursă din poliţia
croată.
Ştiri sportive
SCM USV Timișoara a câștigat Cupa României la rugby, după ce s-a impus în finală în fața celor de la CSM Știința Baia Mare, scor 18–11. Timișorenii au controlat jocul încă din prima repriză, au marcat două eseuri și și-au trecut în palmares un nou trofeu.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj au prins un bărbat care ar fi furat unelte și accesorii agricole din două case din Boldur, prejudiciul fiind de aproximativ 30.000 de lei.
Eveniment
Opt mașini au fost implicate astăzi într-un accident pe autostrada A1, pe sensul Timișoara -Lugoj, în jurul prânzului. Nu sunt victime, însă traficul a fost blocat pe câțiva kilometri.
2
Eveniment
Un grav accident de muncă a avut loc sâmbătă, 20 decembrie, în localitatea Jebel, unde doi muncitori au căzut de pe o schelă în timpul unor lucrări de reparații. Incidentul s-a soldat cu moartea unui bărbat și rănirea gravă a altuia. UPDATE. Cei doi muncitori lucrau la negru
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident rutier în Săcălaz.
Eveniment
Un accident cu trei victime a avut loc vineri în localitatea Beregsău Mare.
Ştiri din Timiș
Pe 20 decembrie 1989, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România. La 36 de ani de atunci, momentul a fost comemorat în Piața Victoriei, la ora 12, prin sunet de sirenă, în memoria celor care au avut curajul să iasă în stradă pentru libertate, în ciuda represiunii violente a regimului.
1