Consilierul judeţean PDL Sorin Cociobea acuză conducerea clubului ACS Politehnica Timişoara şi pe primarul Nicolae Robu de dezorganizare, pentru că deplasarea echipei pentru meciul cu Botoşani s-a făcut cu trenul şi, mai incredibil, echipa a rămas în gară, la 40 de kilometri de destinaţie. Democrat-liberalul susţine că jucătorii Politehnicii Timişoara au reuşit să ajungă la Botoşani pentru că preşedintelui echipei gazdă, Cornel Sfaiţer, i s-a făcut milă de ei şi a trimis un autocar.
Călătorie cu ghinion pentru un bărbat de 47 de ani din județul Caraș-Severin. Omul a rămas fără bagaje după ce a fost jefuit de o femeie și un minor , în trenul care circulă pe relația Gătaia-Buziaș.
Accident de tren, vineri seară, între localitățile Periam și Saravale. Un TIR al cărui șofer nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată a fost lovit de automotorul care transportă călători pe ruta Sânnicolau Mare - Arad.
Iulia Ionescu, tânăra de 15 ani, care a dispărut în București miercuri, a fost găsită, sâmbătă seara, într-un tren ce venea spre Capitală. Ea a fost recunoscută de șeful de tren, iar în acel moment fata a devenit agitată și și-a sunat mama spunându-i că se întoarce acasă. Ea a fost preluată în custodia Poliției și predată familiei.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 17 septembrie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la mai multe proiecții și expoziții.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 17 septembrie
Joi, 17 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Capitală Culturală

Întâlniri în pantă, la Timișoara. Festivalul companiei C4C aduce în discuție criza de spații pentru teatrul independent
Timp de nouă zile, în luna octombrie, Hala C4C din Iosefin și spațiul forum lab (din fosta fabrică Azur) devin puncte de întâlnire pentru creație, experiment și comunitate. Festivalul „Întâlniri în pantă”, organizat de Asociația C4Company la Timișoara, propune „o incursiune în arta independentă și în relația dintre creație, spațiu și comunitate, pornind de la o întrebare tot mai prezentă în lumea culturală: unde mai poate exista arta independentă atunci când spațiile pentru repetiții, producție și spectacole devin tot mai greu de găsit și de susținut? ”

Capitală Culturală

Ca mâine, Crăciunul! Regal Vienez pe scena Operei din Timișoara
Farmecul balurilor vieneze ajunge pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, luni, 14 decembrie, de la ora 20:00, ca parte a Turneului Național „Regal Vienez”, iar locurile din sala Operei sunt, de pe acum, aproape epuizate. Spectacolul reunește pe aceeași scenă muzicieni ai renumitei Orchestra di Teatro D’Opera Italiana și ai Operei Vox, într-un concept artistic captivant, menit să aducă spiritul tradițional al Vienei mai aproape de publicul meloman.

Eveniment

Bărbat găsit împușcat în cap în propria locuință din Timișoara
Un bărbat de 61 de ani a fost găsit mort, împușcat în cap, în locuința sa de pe strada Ioan Plavoșin din Timișoara. Acesta era deținător legal de armă, iar polițiștii au deschis un dosar penal.

România

PNL și USR îl propun din nou pe Siegfried Mureșan premier. Joi se reiau consultările la Cotroceni
După aproape trei luni de la ultimele consultări, partidele parlamentare sunt chemate joi, 17 septembrie, la Cotroceni, pentru o nouă rundă de negocieri privind desemnarea premierului. PNL și USR susțin în continuare candidatura europarlamentarului liberal Siegfried Mureșan. 9

Eveniment

Canabis vândut cu până la 300 de lei în Jimbolia. Trei persoane sunt reținute de DIICOT
Trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Timișoara, după ce ar fi fost implicate în vânzarea de canabis în Jimbolia. Potrivit anchetatorilor, drogurile erau comercializate cu sume cuprinse între 250 și 300 de lei, iar în urma perchezițiilor au fost găsite mai multe pliculețe cu substanță vegetală, un cântar de precizie și un grinder. 2

România

Căsătoriile forțate, pedepsite cu închisoarea. Buzoianu: „România nu are nevoie de explicații pentru abuz”
Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care introduce în Codul Penal infracțiunea de căsătorie și conviețuire forțată, cu pedepse de până la 10 ani în anumite situații. Inițiativa prevede și noi infracțiuni privind exploatarea prin maternitate de substituție și adopții frauduloase. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici