Dama cu camelii și Prințesa cu inima de gheață vor da farmec următoarei săptămâni la Opera Națională Română Timișoara. La conducerea muzicală a celor două spectacole se vor afla un dirijor din Austria și unul din Italia.
Două extraordinare titluri de operă și importanți soliști invitați din țară și din străinătate sunt atuurile programului următoarelor zile în Festivalul Internațional Timișoara Muzicală, ediția a 34-a: Faust și Traviata.
Suverană în sufletele melomanilor, Violetta Valéry va deschide stagiunea 2014/2015 a Operei Naționale Române din Timișoara. Opera ”Traviata” a fost montată chiar din prima stagiune a scenei lirice timișorene, în 1947, în regia ilustrei Aca de Barbu. De atunci până astăzi, rolul Violetta Valéry a fost interpretat la Opera Naţională Română din Timişoara de aproximativ 100 de soliste, fiind un titlul jucat de peste 500 de ori.
Favorită fără rivală în inimile celor îndrăgostiţi de operă, Traviata le aduce timişorenilor, duminică seara, doza forte de romantism. Luxurianta producție a Operei Naționale Române din Timișoara, pentru ale cărei costume s-au folosit 4100 de metri de pânzeturi prețioase, a fost realizată de regizorul italian Mario de Carlo.
Traviata, muzică în familie, multe spectacole de teatru și o expoziție de design: semne bune anul are, începând cu acest weekend, pentru consmatorii de cultură din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță că sesiunea de admitere din iulie 2026 s-a încheiat cu un număr mai mare de candidați confirmați decât anul trecut. La studiile de licență au fost confirmați 3.725 de candidați, cu aproape 15% mai mulți față de sesiunea din iulie 2025, iar la masterat au fost confirmați 1.832 de candidați, în creștere cu peste 5%.
Capitală Culturală
Zeci de mii de oameni au participat la cea de-a treia zi a Zilei Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026, marcată de concertul în premieră al Marijei Šerifović și de spectacolul acrobatic Meraviglia. Programul se încheie astăzi cu ultimele evenimente culturale și oficiale dedicate sărbătorii orașului.
1
Eveniment
Un incident care putea avea urmări tragice s-a petrecut sâmbătă, la Văliug. Un copac de mari dimensiuni s-a prăbușit peste șezlongurile unui ponton, în timp ce în zonă se aflau aproximativ 300 de persoane. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, oamenii care ocupau șezlongurile plecând cu doar câteva momente înainte.
4
Eveniment
În doar câteva ore, polițiștii de frontieră din Timiș au deschis trei dosare penale în urma unor controale desfășurate pe drumurile din județ și la graniță. Un motociclist fără permis, o remorcă neînmatriculată și un autoturism căutat de autoritățile din Italia au fost descoperirile făcute de oamenii legii în cursul zilei de 2 august.