Cei care optează pentru o vacanță în țară în perioada sezonului rece au numeroase destinații din care să aleagă. În timp ce stațiuni montane precum Predeal, Sinaia sau Poiana Brașov adună în fiecare an mii de turiști, ajungând să fie chiar supraaglomerate, destinațiile mai puțin cunoscute din țară oferă o alternativă foarte atractivă pentru cei care doresc o vacanță liniștită, aproape de natură și tradiții. Desigur sporturile de iarnă sunt o constantă în toate aceste locuri, însă farmecul peisajelor montane și atmosfera aerisită din micile stațiuni românești sunt atuul cu care acestea îi îmbie pe turiști să petreacă aici câteva zile de relaxare.
Bicicleta, vehiculul din ce în ce mai apreciat la nivel mondial este o alternativă la transportul motorizat, care din păcate are multe neajunsuri. Pe două roți însă, în timp ce se face mișcare fizică, pot fi admirate fără paravan frumusețile din jur. De aceea, bicicleta este și una dintre cele mai bune opțiuni atunci când vine vorba de vizitat diverse locuri, unele special destinate acestui mod de locomoție, pentru o experiență turistică complet neîngrădită.
Dă-i omului un loc să se desfășoare și să-și pună în aplicare ideile și rezultatele nu vor dezamăgi. Dacă spațiul de exprimare a creativității și ingeniozității umane se află la zeci de metri înălțime, atunci chiar nu există limite. De la case la terenuri de fotbal, iată câteva structuri impresionante cocoțate în vârful unor clădiri care oferă o altfel de perspectivă asupra unor concepte banale.
În S.U.A. unul dintre cele mai controversate subiecte este cel al zidului de separare dintre Statele Unite și Mexic. Mega structura a fost promisă de noul președinte ales Donald Trump și este deja criticată din toate părțile. Trebuie totuși subliniat faptul că în timp ce zidul promis de Trump pentru a limita accesul cetățenilor mexicani în țara sa este doar la stadiul de idee, în alte țări asemenea bariere există deja și sunt și ele criticate intens. Cu toate acestea, se pare că în multe locuri se preferă separarea de o anumită problemă decât rezolvarea cauzelor acesteia.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 21

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.