Consiliul Local Timişoara a stabilit, luni, cum se va aplica noua taxă de tranzit pentru autovehiculele de transport marfă peste 7,5 tone, care va intra în vigoare din 2014. Este vorba de taxa pe care vor fi obligaţi să o plătească cei care traversează oraşul deşi ar putea folosi rute alternative pentru a ajunge la destinaţie. Cei 200 de lei vor putea fi plătiţi online sau la casieria Direcţiei Fiscale, iar transportatorii depistaţi tranzitând municipiul fără să plătească vor primi amenzi de 2.500 de lei.
Chiar dacă ne aflăm în luna decembrie, iar din 2014 la Timişoara ar trebui să se introducă din nou taxa de tranzit pentru autovehiculele de peste 7,5 tone, conform unei hotărâri de consiliu local adoptate în primăvară, nu a fost aprobată încă nicio metodologie de punere în aplicare. Deocamdată nu se ştie cum vor fi încasaţi de la transportatori cei 200 de lei care ar trebui să se plătească la fiecare tranzitare a municipiului şi ce sancţiuni se vor aplica.
Aşa cum au anunţat deja, transportatorii români au intrat, luni dimineaţa, în grevă. Pe principalele şosele din ţară au fost trase pe dreapta un număr destul de mare de camioane, dar deocamdată se circulă normal în trafic. La Timişoara protestul are loc pe centura de ocolire a oraşului, unde sunt parcate în jur de 60 de tiruri. Cel mai mare transportator din Timiş, Dunca, participă la protest.
Nu au primit răspunsuri la memoriile transmise pe adresa ministrului Transporturilor, nu li s-au rezolvat solicitările şi, în plus, s-au trezit şi cu şapte cenţi în plus în preţul combustibililor. Sunt nemulţumirile transportatorilor români, iar acum ei ameninţă că vor intra în grevă şi că vor lăsa magazinele goale chiar înainte de Crăciun. Poate aşa vor renunţa şi românii la goana nebună de dinaintea sărbătorilor!
Transportatorii rutieri amenință cu proteste în luna decembrie, dacă Ministerul Transporturilor nu va găsi soluții pentru rezolvarea problmelor din infrastructura rutieră, legislația din domeniu completată lunar, fiscalitatea exagerată și lipsa de susținere a activității de transport.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
1
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.