Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat că începând din data de 1 decembrie, de miercuri, vor fi introduse în sfârşit în circulaţie noile autobuze Mercedes-Benz de mare capacitate, cu burduf. Noile mijloace de transport sunt dotate fiecare cu câte două monitoare LCD, şapte camere de supraveghere video şi cutie neagră pentru înregistrarea accidentelor.
Primăria Timişoara doreşte achiziţionarea a 50 de noi tramvaie şi accesarea de fonduri europene pentru extinderea sau modernizarea liniilor de tramvai. Anunţul a fost făcut, miercuri, de viceprimarul Sorin Grindeanu în cadrul unui seminar privind managementul traficului.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au inaugurat, luni, în zona centrală a oraşului, ceea ce ei au numit „prima parcare pentru biciclişti”. Este vorba de fapt de un suport din fier unde pot fi legate şi lăsate bicicletele, care a fost montat pe Bulevardul Republicii.
Taxa pentru tranzitarea Timişoarei, pe care primăria intenţiona să o pună în aplicare de la începutul acestui an, mai are de aşteptat. Asta deoarece procesul pe care Prefectura Timiş l-a intentat municipalităţii a fost amânat pentru 17 iunie.
Reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport şi cei ai Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa 2002 au venit, aşa cum ameninţau zilele trecute, la Timişoara, şi au demontat indicatorul de pe Calea Lugojului care interzice accesul autovehiculelor peste 7,5 tone în oraş. Transportatorii consideră că aceste indicatoare sunt ilegale.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.
Ştiri din Timiș
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș s-a clasat pe locul al treilea la nivel național anul trecut, în ceea ce privește numărul persoanelor încadrate în muncă, cu 6.134 de persoane angajate, potrivit datelor oficiale. Pe primele două poziții se situează București, cu 15.135 de persoane, și Iași, care a depășit Timișul cu doar 244 de persoane.
Ştiri din Timiș
Lucrările de desprăfuire, spălare și restaurare a picturii au început sub semnul rugăciunii la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult ale Timișoarei.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. La început de an, tot mai mulți oameni își propun să acorde mai multă atenție sănătății. Dincolo de dietă sau mișcare, sănătatea dentară rămâne una dintre cele mai eficiente investiții pe termen lung, cu impact direct asupra stării generale de bine. Specialiștii spun că nu este nevoie de schimbări radicale, ci de câteva obiceiuri corecte, aplicate consecvent.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința extraordinară de joi, 5 februarie, proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru realizarea Centrului comunitar „Forum 01115”, un proiect pilot „New European Bauhaus”, care va fi construit în comuna Giroc, pe terenul fostei unități militare de la intrarea dinspre Timișoara.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a anunțat astăzi, 5 februarie, recuperarea Vilei Internațional, cunoscută ca fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu de pe Loga nr. 48, într-un demers considerat un pas important pentru patrimoniul județului și al municipiului Timișoara, spune Alfred Simonis.
1
Ştiri din Timiș
Municipiul Lugoj găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, eveniment cultural de prestigiu, în memoria dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, personalitate de anvergură a vieții muzicale timișene. Talentați și pasionați de folclorul autentic, tinerii soliști care s-au calificat în finala acestei prestigioase competiții muzicale provin din Banatul de munte și cel de pustă, din Sălaj, din Apuseni și din Ținutul Pădurenilor, din Romanații oltenești, din Mehedinți Gorj, Muntenia, Maramureșul istoric, Prahova și Țara Binișului.
Eveniment
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip Cod Galben de intensificări ale vântului, valabilă în cursul zilei de joi, 5 februarie. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș transmite populației o serie de recomandări pentru prevenirea incidentelor cauzate de rafalele puternice.