Primele măsuri luate pentru Alianța Vestului, formată recentă de cei patru primari liberali din Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca și Arad. AVE aduce gratuitate pentru parcarea și transportul public în Timișoara celor ce vin din celelalte orașe. Și invers. Consilierii locali au ultimul cuvânt și tot ei decid dacă parcarea se va putea plăti de acum înainte și online, printr-o aplicație de mobil.
Timișorenii care au lăsat mașinile acasă sau cei care nu dețin autoturisme și au folosit transportul public la sfârșit de săptămână au ajuns să regrete că au ieșit din case. A fost haos și în transportul în comun, nu numai pe străzi, iar angajații STPT au pierdut deja numărătoarea intervențiilor. Luni se circulă în regim de iarnă, iar primele tramvaie au rămas deja blocate în trafic.
E haos în Timișoara, zăpada e de aproape jumătate de metru, ieșim de sub codul portocaliu la ora 12, iar autoritățile le recomandă șoferilor să lase mașinile acasă. Ar putea folosi transportul public, dar nimeni nu le garantează că mijloacele de transport ajung la timp. STPT are doar două pluguri pe tramvaie, însă directorul Nicu Bitea le spune oamenilor că se pot baza pe societate.
Agenda
În diferite părţi ale lumii există anumite destinaţii în care doar bărbaţii au acces. Motivele sunt diverse: de la credinţe religioase, la restricţii istorice ori sociale. Iată cinci astfel de locuri.
Ştiri din Timiș
Asociația Culturală Pusta, în parteneriat cu Episcopia Romano-Catolică și Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara (UVT), invită publicul la Concertul de Crăciun 2025. Evenimentul va avea loc duminică, 14 decembrie, de la ora 17, în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Gerard” din Cenad.
Mapamond
Un incendiu izbucnit într-un club de noapte din renumita destinație turistică Goa, în India, a provocat moartea a cel puțin 25 de persoane, între care patru turiști, au anunțat autoritățile locale, citate de CNN.
Ştiri din Timiș
Aurelia Marcoane, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ, explică pentru Tion fenomenul economia aparențelor: de ce părem bogați, dar trăim mai săraci emoțional și financiar ca oricând.
Ştiri din Timiș
Timișenii sunt invitați duminică, 14 decembrie, de la ora 12, la o nouă ediție a evenimentului „Poveste de Crăciun în Charlottenburg”. Este o manifestare care celebrează tradițiile locale și atmosfera autentică a sărbătorilor de iarnă.
Turism
Există locuri pe hartă care par inventate. Insula South Georgia, o fâșie lungă de 160 de kilometri aruncată în Atlanticul de Sud, între Antarctica și extremitatea Americii de Sud, e unul dintre ele.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și concerte.
2
Ştiri din Timiș
Atmosferă de sărbătoare într-un decor feeric, plin de lumini, distracție și bucurie. La Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde s-a deschis, sâmbătă, de Moș Nicolae, Lights of the Village.
5