Președintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că înjurarea procurorilor reprezintă „emblema PSD”. Șeful statului a spus despre candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, că acesta își dorește să câștige alegerile pentru a putea controla justiția.
Camera Deputaților a adoptat, marți, în forma inițială, legea privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator. Astfel, cererea președintelui Traian Băsescu de a reexamina acest act normativ a fost respinsă. De asemenea, au fost adoptate și proiectele privind amnistierea fiscală a pensionarilor şi a mamelor.
Președintele României, Traian Băsescu, și soția sa, Maria, au fost prezenți, sâmbătă seară, la Sânnicolau Mare, în județul Timiș, pentru a participa la manifestările organizate de Zilele Orașului.
De data aceasta, preşedintele României nu vine la Sânnicolau Mare să-şi încheie mandatul, aşa cum a promis, ci vine la Zilele Oraşului. Totuşi, va veni şi în ultima zi de mandat aici.
Președintele Traian Băsescu a purtat discuții, într-un cadru informal, cu președintele american Barack Obama, cancelarul german, Angela Merkel și premierul britanic, David Cameron, în cadrul summitului NATO ce are loc în aceste zile la Newport, în Marea Britanie. Acest eveniment reunește peste 60 de lideri şi 4.000 de delegaţi pe fondul unor măsuri de securitate stricte.
Eveniment
Un bărbat a murit duminică seara, după ce a fost scos dintr-un lac din satul Soca, județul Timiș. UPDATE. Este vorba de un tânăr de 25 de ani
Turism
Turiștii pot vizita, din 1 august, Cetatea dacică Bănița, urmând un nou traseu tematic amenajat pentru a facilita orientarea și pentru a oferi informații utile pe parcursul vizitei. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și mai multe instituții locale și județene.
România
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.
Ştiri din Timiș
A doua zi a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 a adunat în oraș peste 40.000 de participanți. Concertele, spectacolele, instalațiile artistice, competițiile sportive și evenimentele culturale organizate în peste 30 de locații au animat Timișoara pe tot parcursul zilei.
3
Ştiri din Timiș
Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a anunțat că spectacolul „Schimbul de Gardă”, programat pentru duminică, 2 august, nu va mai avea loc. În schimb, membrii Regimentului de Gardă Timișoara îi invită pe timișoreni și turiști să participe luni, 3 august, de Ziua Timișoarei, la parada militară organizată în Piața Unirii, începând cu ora 10.
2
Eveniment
Un agent de pază a fost înjunghiat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul unui eveniment organizat pe stadionul din localitatea Igriș, județul Timiș. Polițiștii au identificat rapid doi suspecți care au fost duși la audieri.
1
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 1 august, au intrat în vigoare noile reguli privind accesul autovehiculelor de peste 3,5 tone în zonele cu restricții de tonaj din Timișoara. Transportatorii și operatorii economici care tranzitează orașul sau efectuează livrări trebuie să respecte noul regulament aprobat de Consiliul Local și, în funcție de tonaj și destinație, să obțină permise speciale de acces.