Preşedintele Traian Băsescu îi avertizează pe liderii politici din România că va supraveghea cu atenţie campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Într-o declaraţie de presă, susţinută vineri seara, Băsescu le-a amintit politicienilor că finanţarea ilegală a campaniei se pedepseşte cu închisoare.
Președintele României, Traian Băsescu, a transmis, printr-un comunicat, un mesaj de Paști tuturor românilor din ţară şi din străinătate. Șeful statului le doreşte multă sănătate, împlinirea aspiraţiilor pentru o viaţă prosperă, pentru un viitor mai bun
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a suspendat cercetările în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de șantaj. Motivul procurorilor este faptul că președintele României are imunitate.
Președintele Traian Băsescu a solicitat Rusiei, într-o declarație pe marginea afirmațiilor făcute de președintele rus Vladimir Putin cu câteva ore înainte. Șeful statului rus a declarat că speră să nu fie nevoit să trimită armata rusă în Ucraina, dar că nu îi este frică de NATO. La rândul său, Băsescu a îndemnat Federația Rusă să revină în cadrul angajamentelor asumate în instituţiile internaţionale.
Parlamentul de la Tiraspol a votat miercuri, în unanimitate, o solicitare către Duma de Stat (Camera inferioră a Parlamentul rus), Consiliul Federaţiei şi preşedintele Vladimir Putin pentru recunoaşterea independenţei regiunii transnistrene şi alipirii la Rusia.
Azi în Timișoara
Marți, 3 noiembrie, puteți participa la evenimente culturale, conferințe, expoziții și spectacole de teatru și dans. Seara este programată o reprezentație de balet-rock la Opera Națională Română Timișoara.
Eveniment
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
2
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
1
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.