Că multe dintre străzile Timișoarei s-au umplut din nou de gropi în urma iernii au putut constata toți șoferii. Autoritățile locale le-au și inventariat și susțin că oficial ar fi circa 500 de gropi pe arterele urbei, chiar dacă numărul lor pare a fi mult mai mare la o scurtă plimbare pe drumurile din oraș. Reprezentanții municipalității anunță că se va interveni pe zeci de străzi atunci vremea o va permite.
Sute de amenzi și zeci de permise suspendate la sfârșitul săptămânii trecute, în urma unui control efectuat de polițiști pe drumurile din Timiș. Oamenii legii anunță că în săptămâna care tocmai a început vor sta cu ochii pe șoferii indisciplinați în trafic, care nu acordă prioritate pietonilor sau apasă prea tare pedala de accelerație.
Bizonii din traficul timișorean continuă să fie surprinși de cititorii www.tion.ro. Pozele primite pe adresa redacției continuă să demonstreze indiferența șoferilor indisciplinați în trafic care parchează neregulamentar prin Timișoara.
Oficialii Primăriei Timişoara au definitivat traseele alternative de circulație care vor fi instituite pe perioada execuţiei lucrărilor în intersecţia Michelangelo. Vedeţi în continuare pe unde vor putea circula şoferii în următoarele luni.
„Bizonii” care nu respectă regulile de trafic din Complexul Studenţesc şi parchează unde doresc, sau chiar intră cu maşina pe străzi fără a respecta indicatorul „Acces interzis” au fost luaţi în vizor de poliţiştii locali. Aceştia au aplicat, în ultima săptămână, aproape 100 de sancţiuni contravenţionale şoferilor care încalcă frecvent legea.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case