tion.ro Web analytics

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) ocupă locul 1 în România și poziția 1.598 în topul mondial în cel mai recent clasament al universităților realizat de Research.com pentru 2025. Din cele 18 instituții românești incluse, UPT este singura reprezentantă a Timișoarei și se remarcă prin cei mai mulți cercetători de top la nivel național.
Universitatea de Vest din Timișoara se regăsește printre cele mai bune 1.300 de universități din întreaga lume, în segmentul de top 1001-1200, în clasamentul ediției 2022 a QS World University Rankings. Alte 10 instituții superioare de învățământ din țară se regăsesc în acest top.
Universitatea de Vest din Timișoara a urcat 24 de poziții față de anul trecut și ajunge pe locul 1.162 în clasamentul Center for World University Rankings (CWUR) 2020-2021. Se situează în top 5.9% cele mai bune universități din lume, dintr-un total de 19.788 de instituții de învățământ superior.
ADVERTORIAL. Luni a fost dat publicității Raportul asupra Metarankingului Universitar 2019, în care Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează poziția, reușind să se claseze pe poziția a patra la nivel național (urcând o poziție față de anul anterior), cu un punctaj de 10 (puncte), obținut în urma procesului de evaluare (cu 5 puncte suplimentare comparativ cu ediția 2018). Această situare în ascensiune a Universității de Vest din Timișoara reprezintă o confirmare a dinamicii educaționale și de cercetare a UVT, vizibilă în ultimii ani.

Eveniment

FOTO. Mașină scăpată de sub control la intrarea în Remetea Mare. O femeie a fost rănită
Accident rutier la intrarea în Remetea Mare, miercuri seara, după ce un șofer a escaladat sensul giratoriu. O pasageră de 58 de ani a fost rănită. Polițiștii au deschis un dosar penal.

Sănătate

17 vârstnici din căminele Lenauheim și Cenad, internați la Spitalul Municipal Timișoara
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara tratează în prezent 17 persoane vârstnice provenite din căminele de bătrâni din Lenauheim și Cenad, aflate recent în atenția autorităților. Pacienții au fost diagnosticați cu scabie generalizată, o afecțiune contagioasă care necesită tratament specializat, igienă strictă și monitorizare medicală atentă.

Capitală Culturală

Festivalul Lights of the Village de la Muzeul Satului Bănățean ajunge la final. Cine urcă pe scenă în weekend
Festivalul de iarnă Lights of the Village, organizat la Muzeul Satului Bănățean de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, se apropie de finalul ediției 2025, cu un program artistic variat și activități dedicate întregii familii. 1

Ştiri din Timiș

Enigma Plant - peste 20 de ani de tradiție, natură și inovație în suplimente!
ADVERTORIAL. Ești în căutarea echilibrului între natură și știință, între tradiție și inovare? Aici intervine Enigma Plant - un brand care, de peste două decenii, îmbină rădăcinile naturiste cu standarde moderne de calitate.

Cinema

Filmul săptămânii: „Avatar: Fire and Ash”, un nou capitol din saga lui James Cameron
Recomandarea de film din această săptămână este „Avatar: Fire and Ash”, cel de-al treilea film din celebra franciză „Avatar”, care continuă povestea începută de James Cameron în 2009 și extinsă în „Avatar: The Way of Water”.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Pentru al 32-lea an la rând, Alaiul Colindătorilor a animat zona centrală a Timișoarei
Obiceiuri de odinioară au fost prezentate, vineri, la Timișoara de Alaiul colindătorilor. Dubași, colindători, fanfară, „capre” și copii au adus bucuria și tradițiile de Crăciun.

Ştiri din Timiș

Cum alegi soluția ideală pentru încălzirea locuinței
ADVERTORIAL. În sezonul rece, confortul termic devine o prioritate, iar alegerea unui dispozitiv potrivit este esențială. Aeroterma aer cald este una dintre cele mai populare soluții pentru încălzirea rapidă a spațiilor mici sau medii.

Lugoj

FOTO. Noul internat al Centrului pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj, aproape de deschidere
Aproximativ 100 de copii cu nevoi speciale din zonele rurale aflate în apropierea municipiului Lugoj vor putea fi cazați, începând din luna februarie, în noul internat al Centrului pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca”.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici