Nu a trecut mult timp de când era prezentat cel mai performant tomograf din vestul ţării. Acesta este la Spitalul de Copii din Timişoara, dar, din păcate, nu este pus încă în funcţiune, deşi pacienţi care au nevoie de el sunt nenumăraţi.
Tomograful de la Spitalul Municipal s-a defectat. Asta înseamnă că bolnavii din vestul ţării care au nevoie de investigaţii nu pot primi un diagnostic în această perioadă. Cazurile urgente sunt trimise în alte părţi, dar cele care suferă amânare vor fi preluate atunci când aparatul va fi din nou funcţional.
Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara a achiziţionat un nou tomograf, cu fonduri din partea Ministerului Sănătăţii şi din partea Primăriei Timişoara. Tomograful, care a costat circa 1.100.000 de euro, va fi pus în funcţiune în luna decembrie, cel târziu în luna ianuarie a anului viitor.
Pe lângă banii destinaţi reparării şcolilor şi suplimentarea bugetelor principalelor cluburi sportive din Timişoara, conducerea primăriei doreşte ca la rectificarea bugetară ce se va efectua marţi, să aloce un milion de lei şi pentru Spitalul de Copii, banii urmând să fie folosiţi pentru achiziţionarea unui tomograf performant.
Un computer tomograf de înaltă performanţă, destinat examinării întregului corp şi având capacitatea de a pune în evidenţă cele mai mici detalii, cu doză de iradiere redusă, a fost inaugurat, joi, la Centrul de Oncologie OncoHelp Timişoara. Aparatul va permite diagnosticarea în fază incipientă a tumorilor şi, implicit, un tratament rapid cu o posibilitate de vindecare mai mare a celor care suferă de cancer.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.