Timişoara se pregăteşte de unul dintre cele mai importante târguri de turism organizate în oraş. Evenimentul, Târgul de Turism „Vacanța", este organizat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), cu sprijinul Autorității Naționale pentru Turism, în acest sfârșit de săptămână în orașul de pe Bega.
Ziua Internațională a Francofoniei, 20 martie, este celebrată pe cinci continente. La Timișoara, ea va fi sărbătorită cu ateliere de creaţie, jocuri, muzică franțuzească, zumba, jonglerii, karaoke şi tombolă.
Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi va fi celebrată la Timişoara de Fundaţia „Pentru Voi”, pentru al X-lea an consecutiv, în cadrul Galei „Pentru Voi”. Evenimentul va avea loc în 3 decembrie şi are ca scop strângerea de fonduri pentru beneficiarii Fundaţiei – 200 de persoane cu dizabilităţi intelectuale.
Primele zile ale lunii martie sunt dedicate femeii la Iulius Mall Timişoara. Primăvara soseşte cu premii la cumpărături, fashion show şi un spectacol dedicat mămicilor, susţinut de prichindeii de la Palatul Copiilor.
Aproximativ 21.000 kg deşeuri de echipamente electrice şi electronice au fost colectate la acţiunile de colectare din cadrul campaniei “Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare”, desfăşurată pe 20 şi 27 octombrie 2012 în Timişoara. Acţiunea a fost organizată de Asociaţia RoRec împreună cu Primăria Municipiului Timişoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
1
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.