tion.ro Web analytics

Toată lumea este cu ochii pe Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, inclusiv politicienii. A fost făcută publică încă o scrisoare deschisă cu subiectul TM2021. Candidatul USR PLUS la Primăria Timișoara cere președintelui Consiliului Director să deschisă ușa asociației spre mediul cultural și spre oameni.
O mână de artiști (organizatori de evenimente, pictori, actori etc.) și oameni de cultură s-au adunat miercuri după-amiază în fața sediului Asociației Timișoara 2021 Capitală Culturală Europeană pentru a purta o discuție și, în același timp, pentru a trage un semnal de alarmă asupra problemelor cu care se confruntă acest proiect. La întâlnire au descins mai mulți polițiști și jandarmi, care i-au legitimat pe cei prezenți.
Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană trebuie să ajungă „să fie sub controlul primăriei”. O spune primarul, care nu crede în scrisorile de protest lansate în spațiul public și consideră că „săgețile” îi sunt destinate lui. Se declară de acord cu amânarea proiectului, însă crede că 2023 e mult prea departe.
Problemele de la Asociația TM2021 sunt departe de a-și găsi rezolvarea. A mai apărut o scrisoare de protest, cu tot cu o invitație la o „discuție constructivă” lângă sediul asociației, după scrisoarea semnată de angajații acesteia, care nu își mai primiseră salariile de patru luni. Nimeni nu-și asumă această nouă acțiune de protest în care se vorbește despre „impostori culturali”.
În timpul izolării, mediul de viață ți-a permis să petreci timp în aer liber? Ai avut un anumit grad de intimitate acasă? Sunt doar două întrebări din cele câteva zeci la care elevii sunt îndemnați să răspundă, într-un studiu internațional care își propune să determine efectele izolării asupra școlarilor. În România, proiectul este derulat de TM2021.

Ştiri din Timiș

Program special al Centrului de Colectare din Moșnița Nouă în perioada sărbătorilor de iarnă
Primăria Comunei Moșnița Nouă a anunțat programul special de funcționare al Centrului de Colectare pentru perioada sărbătorilor, instituția urmând să alterneze zilele deschise cu cele închise pentru a permite atât continuitatea activității, cât și respectarea zilelor libere de sezon.

Ştiri din Timiș

CJT finanțează noua școală din Sânmihaiu Român. Proiectul se ridică la aproape 19 milioane de lei
Comuna Sânmihaiu Român face un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale. Astfel, autoritățile locale au anunțat demararea proiectului pentru construirea unei noi școli gimnaziale, cu clasele 0–VIII, în valoare totală de 18,77 milioane lei (aproximativ 3,72 milioane euro).

Ştiri din Timiș

Marșul Eroilor la Timișoara: reculegere și omagiu adus victimelor Revoluției din 1989
Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria organizează în acest an a 20-a ediție a Marșului Eroilor, un eveniment care comemorează victimele Revoluției din decembrie 1989.

Dialoguri Sănătoase

Masaj vs kinetoterapie – care te ajută cu adevărat? Două abordări diferite pentru sănătatea ta
Durerile de spate, de gât, umeri sau genunchi sunt printre cele mai frecvente motive pentru care oamenii caută ajutor. De multe ori, alegerea se face între două opțiuni bine cunoscute: masaj sau kinetoterapie. Deși ambele pot reduce durerea, fiecare acționează prin mecanisme diferite și au roluri distincte în recuperare.

Capitală Culturală

La Centrul Multifuncțional Bastion, 2026 va fi un an cultural divers, cu expoziții, festivaluri și proiecte multimedia
Centrul Multifuncțional Bastion se pregătește pentru un an 2026 variat. Reprezentanții Consiliului Județean Timiș au transmis, la solicitarea Tion, că există 19 cereri înregistrate pentru organizarea de evenimente.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 9 decembrie
Marți, 9 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 decembrie 2025, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții.

Eveniment

Impact violent pe DN 69. Mașină făcută praf după ce un șofer a trecut peste sensul giratoriu de la Mahle
Un accident rutier a avut loc pe DN 69, unde un autoturism condus dinspre Arad spre Timișoara a trecut peste sensul giratoriu. Mașina a fost făcută praf, iar șoferul acesteia a ajuns la spital. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici