Consiliul Judeţean Timiş a făcut demersuri pentru a contracta un credit de 200 de milioane de lei pentru diferite proiecte ale CJ Timiş, de la infrastructură la diverse cofinanţări pentru proiectele fierbinţi ale Timişului. Ei bine, acum acest credit a fost aprobat, dar nu în totalitate.
Între liberali şi social-democraţi au apărut discuţii încă de dinainte să se rupă USL la Timişoara. Şi au apărut... de la fotbal şi putere. Mai exact, de la numirea unui reprezentant din partea consiliului local în Consiliul Director al ACS Poli. PSD a vrut să-şi pună omul, PNL a venit cu propria propunere. Pentru că nu avea lucrurile sub control, primarul Nicolae Robu a retras proiectul privind desemnarea reprezentantului de pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu local de marţi. În plus, Robu le reproşează pesediştilor că au început tratativele pentru formarea de noi majorităţi încă de dinainte să-şi spună adio...
PNL a decis ieşirea de la guvernare, rezoluţia privind demisia în bloc a miniştrilor liberali fiind adoptată, marţi seara, de conducerea naţională a acestui partid. Această decizie va avea un impact serios asupra administraţiei locale din judeţul Timiş. Timişoara, de exemplu, va avea din nou primar în Opoziţie. Vedeţi în continuare reacţia liderilor PSD şi PNL Timiş.
Până la luarea unei decizii la nivel central privind viitorul USL, liderii PSD şi PNL Timiş declară la unison că îşi doresc să continue în actuala formulă care asigură accesul ambelor partide la luarea deciziilor în administraţia locală, atât din Timişoara, cât şi din judeţ şi majoritatea localităţilor. Aproape neoficial, dar confirmat de viceprimarul Timişoarei Traian Stoia (PSD), social-democraţii au calculat deja câţi consilieri trebuie să racoleze de partea lor pentru a forma o nouă majoritate în Consiliul Local Timişoara.
Uniunea Social-Democrată (USD) s-a constituit şi în Timiş. Vineri, la Timişoara, conducătorii filialelor judeţene ale PSD, PC şi UNPR au semnat protocolul de constituire al acestei alianţe electorale.
Ştiri din Timiș
Etapa demolărilor la Stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara s-a încheiat, iar stadionul va intra curând în faza de construcție, după ce procedura de atribuire a contractului s-a finalizat fără contestații, a anunțat luni, 23 martie, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.
1
Eveniment
Polițiștii din Deta, Gătaia și Ciacova au desfășurat, în noaptea de 20 spre 21 martie, o razie majoră pentru siguranța oamenilor și protecția animalelor, în urma căreia au descoperit 43 de câini ținuți în condiții improprii. Mai mult, au prins un șofer băut și au dat 87 de amenzi în valoare de peste 71.000 de lei.
Ştiri din Timiș
Timișoara nu este doar un oraș. Este o poartă către istorie, artă și inovație. În 2023, a fost Capitală Europeană a Culturii, iar farmecul său rămâne intact. Pentru o vizită la Timișoara reușită, trebuie să știi exact unde să mergi.
Ştiri din Timiș
Aquatim continuă finalizarea contractelor din cadrul proiectului major de investiții finanțat din fonduri europene. Contractul CL24 – „Execuție rețele de apă și canalizare Făget, Colonia Fabricii, Tomești, Traian Vuia, Surducu Mic, Sudriaș” a fost finalizat cu succes în martie 2026, având o valoare de 22.106.593,90 lei (fără TVA).
Eveniment
Patru persoane au fost prinse în timp ce încercau să vândă produse suspecte de fals în două piețe din Timișoara, jandarmii ridicând peste 180 de obiecte contrafăcute.
1
Ştiri din Timiș
Simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat a început luni, 23 martie, cu proba la Limba și literatura română. În județul Timiș, aproape 3.000 de elevi au participat la testare, însă boicotul cadrelor didactice continuă. Nouă unități de învățământ din Timișoara nu au participat la simulare, fiind afectați aproape 1.000 de elevi.
2
Ştiri din Timiș
La trei ani de la debutul șantierului, modernizarea Gării de Nord din Timișoara se apropie de final: lucrările au fost reluate după iarnă, iar gradul de execuție a trecut de 90%. Dacă nu apar întârzieri, investiția ar putea fi finalizată chiar în aprilie.
2
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj oferă facilități fiscale pentru contribuabilii care își achită integral impozitele locale până la finalul lunii martie. Astfel, cetățenii pot beneficia de o reducere de 10% dacă efectuează plata integrală până în 31 martie.