De miercuri, elevii din Timiş se pot înscrie la concursul „Mesajul meu antidrog”, organizat de Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara. Concursul face parte dintr-un proiect derulat la nivel naţional şi se află la cea ce-a de-a IX-a ediţie.
Rundă intermediară grea pentru reprezentanta Timişului în prima ligă de volei feminin. Fetele de la CSM Lugoj joacă miercuri la Târgu Mureş, în timp ce studenţii Universităţii Timişoara nu mai joacă cu CSM Bucureşti din cauza condiiţilor meteo.
Vremea rea îi poate da iarăşi peste cap planurile prim-divizionarei BCM Danzio. Timişorencele şi-au amânat cu o zi disputa de la Bucureşti, însă dacă vremea nu se îmbunătăţeşte în sudul ţării jocul ar putea reprogramat la o altă dată.
Baschetbaliştii timişoreni s-au implicat direct în programul iniţiat de mai multe federaţii sportive din România de a deszăpezi ţara. „Leii mici” au dat marţi dimineaţă la lopată în curtea Secţiei de Recuperare Pediatrică din zona Circumvalaţiunii.
De marţi oficialii Inspectoratului Şcolar Timiş comunică cu directorii unităţilor de învăţământ prin mesaje. Inspectoratul Şcolar Timiş a achiziţionat un dispozitiv cu ajutorul căruia trimite mesaje către 250 de directori ai unităţilor de învăţământ din judeţ. Sistemul este inaugurat în această perioadă, în condiţiile în care reprezentanţii inspectoratului doresc să comunice mult mai uşor cu directorii unităţilor de învăţământ despre situaţia şcolilor închise.
Azi în Timișoara
Joi vă puteți bucura de mai multe expoziții.
Ştiri sportive
David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatului European, pentru a treia oară la rând. A stabilit și un nou record al competiției.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș și Primăria Sânnicolau Mare au semnat acordul de parteneriat pentru realizarea unui complex de agrement și turism de aproximativ 4 hectare, cu finanțare prin Programul Regional Vest 2021–2027.
Capitală Culturală
O parte importantă din istoria agriculturii bănățene poate fi descoperită, de miercuri, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Expoziția „Uneltele pământului. Agricultură și meșteșug în Banatul multietnic” aduce în fața publicului obiecte de patrimoniu, unele prezentate pentru prima dată, și deschide un nou spațiu expozițional al muzeului.
Eveniment
Miercuri polițiștii au intervenit la un accident produs pe Calea Torontalului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Giroc și Chișoda vor beneficia, începând cu data de 17 august, de un nou sistem de transport public. Serviciul va fi preluat de Societatea de Transport Public Timișoara (STPT), iar localitățile vor fi deservite de liniile metropolitane M3 și M32.
Ştiri din Timiș
Timișoara este, de departe, cel mai dinamic oraș din Banat și Crișana în ceea ce privește cursele Uber, iar ora 22:00 este momentul de vârf al mobilității de seară. Datele companiei arată însă că ritmul deplasărilor diferă semnificativ de la un oraș la altul.
1
Eveniment
Un incendiu izbucnit miercuri la Țipari s-a extins rapid pe aproximativ 3.500 de metri pătrați de vegetație uscată și a cuprins o anexă în care era depozitat fân. Flăcările s-au apropiat periculos de locuințele din zonă, însă pompierii din Lugoj au reușit să oprească extinderea focului. Din fericire, nu au fost victime.