Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș a venit în ajutorul persoanelor sinistrate din sud-estul țării. Două autocamioane ale I.S.U. Banat au plecat joi dimineață către judeţele Ialomiţa, Buzău şi Vrancea încărcate cu aproximativ 12 tone de alimente și 200 kilograme de haine de iarnă. Un al doilea transport cu 10 tone de alimente urmează să plece către sinistrați în cursul acestei săptămâni.
Câteva zeci de milioane de euro oferiţi de Uniunea Europeană, plus alte câteva milioane de euro oferiţi sub formă de cofinanţare de guvernele din România şi Serbia ajută la dezvoltarea unor importante proiecte de colaborare transfrontalieră dintre cele două ţări. Este vorba de proiecte cu rezultate concrete, rezultate care se văd în comunitate şi care vor ajuta la ridicarea calităţi vieţii. Toate activităţile se desfăşoară în cadrul Programului IPA de Colaborare Trasfrontalieră România – Serbia.
„Worschkoschtprob” sau „Degustarea cârnaţilor bănăţeni” este o sărbătoare cu o tradiţie de câteva decenii pentru minoritatea germană din Banat şi nu numai. Cele 45 de ediţii ale acestui eveniment au fost organizate exclusiv în Timişoara. În acest an, pe 21 februarie, cârnaţii intră în concurs în sala mare a castelului Nako din Sânnicolau Mare.
„Vom trece la contorizarea pe orizontală de anul acesta”, a anunţat, joi, noul director general al companiei de termoficare Colterm Timişoara, Petrică Pampu. În ce condiţii vor putea trece timişorenii la acest sistem şi ce cheltuieli va presupune exact acest lucru pentru consumatorii interesaţi rămâne deocamdată o nebuloasă.
Şi partidele politice au demarat campanii de ajutorare pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate de condiţiile meteo extreme din ultima perioadă. Oamenii de afaceri din PDL Timiş le-au trimis pâine, lapte, făină şi alte produse alimentare sinistraţilor din Vrancea şi Buzău.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
9
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.
Ştiri din Timiș
Dezbateri cu specialiști, montarea unui apartament la scară naturală construit din 1.500 de cărți și o campanie de donație de carte vor avea loc la Iulius Mall Timișoara între 31 octombrie și 13 noiembrie 2026 cu sprijinul XCity The Idol.
Ştiri din Timiș
Activitatea Poliției Locale Timișoara a devenit subiect de dispută după ce consilierul local PNL Silvia Chițac a criticat modul în care instituția intervine în teren, reducerea patrulărilor pedestre și lipsa unor soluții eficiente pentru combaterea cerșetoriei și sprijinirea persoanelor fără adăpost. Consilierul a cerut o analiză mai atentă a priorităților instituției și o mai bună colaborare cu serviciile sociale. În replică, la solicitarea Tion, Poliția Locală Timișoara a transmis un punct de vedere în care prezintă numărul intervențiilor, evoluția patrulărilor, reorganizarea personalului și măsurile luate în cazul persoanelor vulnerabile.
7