Pentru a veni în sprijinul asiguraţilor, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş le oferă acestora posibilitatea de a solicita on-line eliberarea adeverinţei prin care se face dovada calităţii de asigurat şi a achitării contribuţiei la F.N.U.A.S.S. (Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate).
Unul dintre punctele aflate în dispută între Marian Iancu şi reprezentanţii autorităţilor legat de Poli Timişoara a fost cel al compensării datoriilor. Iar problema a fost rezolvată, cel puţin aşa spune şeful clubului alb-violet. Mai precis, compensarea nu a fost efectuată ci… datoriile au fost doar reeşalonate.
Timp aproximativ de două ore, luni seara, 50 de elevi de la Colegiul Naţional C.D. Loga din Timişoara au urcat pe scena Filamonicii Banatul pentru o cauză nobilă. Au cântat, au dansat şi au arătat cât de bine se pricep la teatru, iar banii adunaţi din biletele de intrare vor fi donaţi Centrului de Plasament pentru Copii cu Dizabilităţi Recaş.
Începând de luni, 26 martie, Aeroportul Internaţional Timişoara trece la orarul de vară, valabil până în luna octombrie. Acesta aduce modificări însemnate în traficul aerian.
Timişoara şi-a păstrat şefia în Divizia A de baschet cu două runde înaintea finalului sezonului regulat. Baschetbaliştii bănăţeni s-au impus duminică seara la Sibiu cu 94-68 şi au luat o gură de aer înaintea duelurilor tari cu Ploieştiul şi Târgu Mureş, ce vor stabili ordinea pentru play-off.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la expoziții și în centrul Timișoarei.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea a lansat licitația publică pentru execuția lucrărilor de regenerare urbană a Pieței Mocioni. Este un proiect de amploare care vizează transformarea unei suprafețe de peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin.
6
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „No Other Choice”, cel mai nou lungmetraj semnat de celebrul regizor sud-coreean Park Chan-wook, o comedie neagră cu accente de thriller, care privește cu ironie o societate în care omul devine tot mai ușor de înlocuit.
Ştiri din Timiș
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare meteorologică Cod portocaliu de precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului, viscol la munte, strat de zăpada, polei, valabilă până sâmbătă, la ora 22:00.
Ştiri din Timiș
Lucrările la parcul fotovoltaic din comuna Dumbrăvița continuă, proiectul reprezentând una dintre cele mai importante investiții locale în domeniul energiei verzi.
Ştiri din Timiș
Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD din cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara a funcționat la capacitate ridicată atât în noaptea de Anul Nou, cât și în prima zi a anului 2026, pe fondul unui număr mare de paccienți care au solicitat asistență medicală de urgență.
Eveniment
Un bărbat de 45 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a încălcat un ordin de protecție și a intrat în curtea fostei concubine, în localitatea Moșnița Nouă.
Ştiri din Timiș
Timișoara, oraș recunoscut pentru diversitatea sa culturală, se confruntă în continuare cu o problemă sensibilă și adesea trecută sub tăcere: violența în familie. Deși statisticile oficiale nu indică foarte multe cazuri, specialiștii avertizează că numărul real al femeilor abuzate este mult mai mare, multe victime evitând să ceară ajutor din cauza fricii, rușinii sau lipsei de încredere în instituții.
1