BC Timişoara a pierdut primul meci al play-off-ului, 84-97 cu CSM Bucureşti, şi calificarea în semifinale este mai departe în joc. Fostul lider al Diviziei A de baschet se vede condus cu 1-0 în seria celor cinci partide cu gruparea de pe locul 7.
Doi indivizi au intrat, în noaptea de marţi spre miercuri, peste un bătrân de 80 de ani, din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş şi l-au jefuit de toţi banii. Omul a rămas legat de un scaun toată noaptea, până când a fost găsit de un vecin.
RCM Timişoara a plătit scump primul succes al stagiunii, cel cu CSM Bucureşti de sâmbătă. Team-ul din Ronaţ s-a ales cu trei jucători importanţi suspendaţi de Comisia de Disciplină ca urmare a violenţelor din jocul amintit. Bălan, Burcea şi Moala au primit în total 9 etape de suspendare.
Eveniment unic de Paşte pentru timişoreni. Cu ocazia sărbătorilor de Paşte, Centrul Creştin Metanoia şi Asociaţia „Totul pentru Hristos” din Timişoara organizează a II-a ediţie a proiectului intitulat Isus-Mântuitorul, prezentând o scenetă în care se va reda Învierea lui Isus.
La finalul acestei săptămâni şi la începutul săptămânii viitoare furnizorii de utilităţi, principalele magazine, supermarket-uri şi hypermarket-uri, dar şi băncile şi transportul pe cale ferată vor avea programul adaptat sărbătorilor pascale. Vedeţi cum vor fi deschise casieriile şi magazinele în următoarele zile.
România
Peste 496.000 de români își sărbătoresc onomastica în 1 ianuarie, de praznicul Sfântului Vasile cel Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox.
Mapamond
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a cel puțin zece persoane la Crans-Montana, o stațiune de schi din Elveția, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Ridicări și Eliberare Domeniu Public au continuat și în 2025 verificările privind autovehiculele abandonate pe domeniul public, o problemă semnalată constant de locuitorii Timișoarei. Acțiunile se desfășoară atât ca urmare a sesizărilor primite de la timișoreni, cât și în cadrul unor controale organizate de Poliția Locală.
Ştiri din Timiș
Lipsa specialiștilor în domeniul apei și infrastructurii forțează operatorii regionali să găsească soluții. Aquatim a decis să răspundă acestei provocări prin investiții în pregătirea viitorilor angajați, dezvoltând programe de învățământ dual, colaborări cu universitățile și instruire internă.
Ştiri din Timiș
Trecerea dintre ani a adus nu doar artificii și urări, ci și multă emoție în maternitățile din Timișoara, unde mai mulți copii au venit pe lume chiar în ajun și în primele ore ale noului an.
Mapamond
Producția de film poate aduce o serie de surprize. Unele au fost intenționate, altele au fost accidente (ne)fericite. Unele dintre acestea ajung pe ecran, în timp ce altele trăiesc în liniște ca părți ascunse din istoria filmului. De la povești bizare din culise la originile neobișnuite ale unor replici emblematice, lumea filmului este plină de fapte fascinante.
Ştiri din Timiș
Centrul Timișoarei s-a transformat, în noaptea de Revelion, într-un adevărat punct de atracție pentru mii de oameni veniți să întâmpine Anul Nou în aer liber. UPDATE. Mai multe artificii au scăpat de sub control
3