Sâmbătă, 30 iunie 2012, de la ora 22,30, la Jazzissimo Lounge, clubul din Bastionul Cetăţii Timişoarei, se petrece o comedie de neratat, o satiră necruţătoare a flatulenţei politice în 50 de minute: spectacolul Arta Pârţului sau Conferinţa Daliniană a contelui De La Trompette, one-man- show, pe text din "Jurnalul unui Geniu" de Salvador Dali, în dramatizarea, pe muzica şi în interpretarea actorului Kocsardi Levente.
Polițiștii, însoțiți de reprezentanții Gărzii de Mediu şi comisarii Gărzii Financiare Timiş, au fost în control, miercuri după-amiază, la mai multe ștranduri din Timișoara. Aceștia au verificat dacă societățile funcționează legal și dacă și-au înregistrat în evidențele financiar-contabile operațiunile comerciale pe care le desfășoară și veniturile realizate. Unul din ștranduri a fost amendat cu 2.000 de lei pentru mai multe nereguli găsite în acte.
În aceste zile se decide soarta clubului Poli la Timişoara. Noii şefi ai administraţiei locale şi judeţene, aleşi în urma scrutinului din 10 iunie, s-au întâlnit, miercuri, la Casa Oamenilor de Ştiinţă, cu câţiva dintre foştii jucători ai Politehnicii pentru a găsi o soluţie în vederea salvării fotbalului timişorean.
Tot mai multe persoane s-au înecat, în ultima vreme, în timp ce au mers la scăldat. Un adolescent de 17 ani din localitatea Ciacova, județul Timiș, s-a înecat în râul Timiș. Băiatul a mers, marți după-amiază, cu doi prieteni să se răcorească, iar la un moment dat nu a mai ieșit de sub apă. Pompierii s-au deplasat pe malul apei și au început căutările.
Cum din birourile primăriei lucrurile se văd de multe ori altfel, în prima sa zi de mandat, noul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-a trimis pe angajaţii municipalităţii pe teren, prin cartierele urbei, pentru a inventaria problemele. Robu a ţinut să îi informeze pe aleşi, în prima şedinţă de consiliu local, desfăşurată marţi, despre ce măsuri a luat.
Ştiri din Timiș
Concursuri de povești și fotografie pentru elevi, organizate la Timișoara de Ziua Diasporei Maghiare
Elevii din clasele a III-a până la a VIII-a sunt invitați să participe la două concursuri organizate de Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara, cu ocazia Zilei Diasporei Maghiare. Competițiile îi provoacă pe copii să descopere povești din cultura maghiară și să surprindă, prin fotografie, viața comunităților maghiare care trăiesc în minoritate.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la o autoutilitară de transport marfă, pe autostrada A1, la kilometrul 481, în parcarea unei benzinării. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară sunt începând de astăzi, 24 octombrie, în prima vacanță din acest an școlar. Pauza durează până duminică, 1 noiembrie, iar cursurile vor fi reluate luni, 2 noiembrie, când începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027.
Utile
Sâmbătă, 24 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 24 octombrie, puteți merge la filme, concerte, festivaluri, spectacole și ateliere creative sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.
Capitală Culturală
O seară în care muzica întâlnește arta vizuală, în cadrul ediției a XIII-a a Festivalului-Concurs Internațional „Remus Georgescu”, intitulată Enigmotion: Fikl Art Stage va fi scena pe care compozitorul și organistul italian Francesco Filidei își aduce propria creație în fața publicului timișorean.
Capitală Culturală
Cel mai longeviv balet-rock din România, operă, operetă, balet clasic, musical, spectacole pentru copii și un recital dedicat Sfintei Cecilia, patroana spirituală a cântăreților, compozitorilor și a poeților: toate acestea alcătuiesc afișul lunii noiembrie, la Opera Națională Română din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de modernizare și reamenajare. La parterul clădirii a fost amenajat Centrul Solution, un spațiu dedicat formării profesionale și dezvoltării competențelor.