În perioada 13-15 iulie, la Oradea a avut loc Turneul Naţional de volei pe plajă, cel mai important turneu de acest gen din ţară la senioare.Ţinând cont că întrecerea a fost dedicată senioarelor, prestaţia formaţiei lugojene a fost una foarte bună, aceasta reuşind să-şi adjudece medalia de bronz.
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a sosit, luni, la Timişoara, unde a semnat un protocol de asociere între Iniţiativa de Centru-Dreapta, pe care o conduce, şi Societatea Timişoara şi va participa, luni seara, la o „promenadă civică” prin centrul municipiului pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de actuala situaţie din România.
Casieriile Enel Energie din judeţul Timiș vor fi închise vineri, 20 iulie, când se sărbătoreşte Ziua Energeticianului. Angajaţii companiei vor fi liberi. Cei care vor să achite factura pentru energia electrică în această zi pot apela la modalităţile alternative de plată.
Manejul din Timişoara este la un pas să devină istorie. Cu 25 de ani de existenţă, cel mai mare manej acoperit din ţară este în pericol de a fi trecut pe linie moartă ceea ce ar fi echivala cu o adevărată catastrofă pentru echitaţia din vestul României.
Poliţiştii de frontieră din Timiș au prins în weekend-ul care tocmai s-a încheiat, patru grupuri de migranţi, în total zece persoane, din Algeria, Afganistan şi Maroc, care fie încercau să intre ilegal în România din Serbia, fie să treacă frontiera ilegal în Ungaria.
Ştiri din Timiș
Un timișorean a primit premiul I la nivel național, la categoria „Părinte - agent al schimbării”, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Galei Elevului Reprezentant, organizată de Consiliul Național al Elevilor.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” din Calea Buziașului au ajuns la un stadiu de aproximativ 85%. Deși canicula a întrerupt temporar montarea acoperișului, constructorul estimează că stadionul ar putea fi recepționat înainte de termenul contractual din decembrie.
Eveniment
Patru mașini s-au accidentat vineri în zona Metro din Calea Șagului, traficul fiind afectat.
Eveniment
A vândut ani la rând anvelope, jante și piese auto în toată țara, însă fără să își autorizeze activitatea și fără să declare veniturile obținute. Acum, un bărbat din Timiș a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, iar procurorii spun că prejudiciul adus statului depășește 150.000 de lei.
Eveniment
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din Timiș după ce ar fi transmis în direct, pe o platformă de socializare, videoclipuri cu conținut sexual explicit și acte de exhibiționism. Unele dintre transmisiuni au strâns peste 22.000 de spectatori, iar anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Eveniment
Cel puțin opt persoane au murit, iar alte cel puțin 15 au fost rănite în urma unui atac armat produs vineri într-un liceu din provincia Nonthaburi, la periferia Bangkokului. Potrivit Mediafax, care citează Reuters, autorul atacului era elev al școlii și și-ar fi ucis mai întâi bunicii, înainte de a deschide focul asupra profesorilor și colegilor.
Ştiri din Timiș
CNAIR anunță că, din 31 august, va deveni operațional Sistemul de Tarifare Rutieră Electronică din România (STRR), împreună cu TollRo pentru camioanele de peste 3,5 tone. Tarifele vor fi aplicate efectiv începând cu 1 octombrie.
Ştiri din Timiș
Primul loc de joacă modernizat prin noul program al Primăriei Timișoara a fost finalizat pe strada Orșova. Spațiul a fost complet reamenajat, cu echipamente noi, alei și iluminat modernizate, mobilier urban și zone verzi refăcute, urmând și alte investiții în cartiere.
1