„Acvariul” din centrul Timişoarei va dispărea într-o lună, în locul său şi pe o parte din parcarea de la Modex urmând să fie amplasate căsuţe în cadrul Târgului de Crăciun, spune primarul Nicolae Robu. Edilul a anunţat că târgul va fi deschis în 1 decembrie, ceea ce înseamnă că până atunci trebuie desfiinţată construcţia din Piaţa Huniade.
După mai multe zile de incertitudine, soldate cu retragerea fostului senator Viorel Matei din grupul candidaţilor şi intrarea în scenă a deputaţilor Marius Cristinel Dugulescu (ex-PDL, ex-PNL) şi Maria Barna (ex-PSD, ex-UNPR), PP-DD Timiş a finalizat lista candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie.
Marcel Mihoc, preşedintele Comisiei de urbanism a Consiliului Judeţean Timiş, a propus, marţi, realizarea unui master plan pe sănătate şi, implicit, a unei comisii care să se ocupe de acest domeniu.
Având în vedere faptul că Halloween-ul „pică“ în mijlocul săptămânii, cluburile timişorene au decis să prelungească petrecerile tematice organizate cu acest scop, astfel încât amatorii de distracţie trebuie să se aştepte la o săptămână de groază.
Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a anunţat că, foarte probabil, luni, 5 noiembrie, la CJT va avea loc o şedinţă extraordinară determinată de ultima rectificare bugetară.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reținut de polițiștii din Timiș, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, conducând un tractor sub influența alcoolului, fără a deține permis de conducere.
Mapamond
Rusia înregistrează un val de „febra șoarecilor”, cu peste 3.300 de cazuri în 2025, cu 50% mai multe decât anul trecut, cauzate de înmulțirea rozătoarelor pe fondul temperaturilor ridicate. Boala nu se transmite între oameni, dar poate fi fatală.
România
Sâmbătă, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, credincioșii creștini îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan, primul martir al creștinătății. Cu această ocazie, peste 500.000 de români își sărbătoresc ziua onomastică.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
2
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
29