Săptămâna viitoare începe Festivalul Studenţiada la Timişoara. Studenţii sunt invitaţi la tir, paintball, karting, escaladă, expoziţii, vizite la muzee, un concert Puya şi multe alte evenimente. Timp de o saptămană, studenţii şi tinerii în general vor putea beneficia de diverse activităţi distractive, culturale, sportive şi de carieră.
Stadionul de la Gara Mare a găzduit, sâmbătă dimineaţa, un meci, care, în urmă cu ani, dacă ar fi implicat numele din teren ar fi fost un cu totul alt derbi. S-au întâlnit CFR Timişoara şi ASU Poli Timişoara. Oaspeţi, aflaţi la vreo două staţii de firobuz de propriul teren de joc au învins, scor 4 – 0, şi au ridicat în picioare tribunele într-un spectacol inedit cel puţin pentru acest nivel fotbalistic.
Președintele Partidului Democrat Liberal, Vasile Blaga, a declarat că formațiunea sa politică se va bate cu Victor Ponta în alegerile prezidențiale din 2014 și nu cu actualul lider PNL, Crin Antonescu.
Doi tineri de 17 ani au fost prinși de polițiști după ce au furat din două locuințe. Deși adolesscenții au acționat separat, aceștia au fost prinși la puțin timp, iar prejudiciul a fost recuperat aproape în totalitate.

România

Alertă în Marea Neagră: atacuri ale navelor lângă Sulina
Un nou incident naval a fost raportat joi dimineață în apropiere de Sulina, unde o navă comercială sub pavilion San Marino a transmis o alertă de urgență după ce la bord au fost semnalate explozii și un incendiu.

Capitală Culturală

Pești cubanezi în cuib de Bufnițe, la Timișoara
Duminică, 18 octombrie, de la ora 16, va avea loc lansarea, la Timișoara, a volumului „Peștii cubanezi. Un secol în eseuri", de Bogdan-Alexandru Stănescu, bursier al Festivalului Taifas. Unde? În, probabil, cea mai renumită, îndrăgită, primitoare și regretată librărie postdecembristă a orașului: La Două Bufnițe, în Piața Unirii.

Eveniment

O femeie a suferit un atac de panică în urma unui incendiu izbucnit la Lovrin
Un incendiu izbucnit joi dimineață la o locuință din Lovrin a mobilizat pompierii din Sânnicolau Mare. O femeie a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Eveniment

Intervenție a pompierilor în Dudeștii Noi după ce acoperișul unei case a luat foc
Pompierii au intervenit joi dimineață la un incendiu izbucnit la acoperișul unei case din Dudeștii Noi. Flăcările au afectat aproximativ 50 de metri pătrați, iar patru butelii cu GPL au fost scoase din locuință.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 15 octombrie
Joi, 15 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 15 octombrie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la expoziții, la un roast battle sau la o dezbatere.

România

Parchetul General confirmă un dosar penal deschis în iulie, după 600 de plângeri privind anularea alegerilor din 2024
Parchetul General a confirmat miercuri că a început urmărirea penală in rem într-un dosar deschis în luna iulie, după ce o asociație a depus peste 600 de plângeri privind anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Potrivit instituției, măsura a fost dispusă pe 27 iulie 2026 și vizează faptele reclamate, nu persoane anume, relatează Agerpres.

Ştiri din Timiș

Tatăl și fratele unui elev, reținuți după ce un profesor a fost bătut în curtea unei școli din Timișoara
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un minor de 16 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore în urma conflictului de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Potrivit IPJ Timiș, cei doi sunt cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe. 10