Premierul Victor Ponta a transmis mulțumiri reprezentanților sistemului medical pentru că au renunțat la planurile lor de a intra în grevă generală joi. Ponta a spus că aceștia au fost raționali și au înțeles că lucrurile se rezolvă prin dialog, explicând că întreg fondul de rezervă a fost alocat Sănătății și se bucură pentru asta.
Marţi, toate agenţiile de presă anunţau că în două localităţi din Timiş au fost aprobate mai multe acorduri pentru explorarea şi eventual exploatarea de zăcăminte de petrol şi gaze. Este vorba de Periam şi Biled, iar toată lumea vorbea de gaze de şist. Cei de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale susţin că nu se pune problema de gaze de şist, ci doar de gaze naturale.
Primăvara lui 2014 va aduce la Timișoara o formaţie celebră în epoca disco: BZN, trupa care a lansat hit-uri ca „Blue Eyes, Blue Eyes" sau „Que Sera" și a primit, 22 de ani consecutiv, Discul de platină.
Cum banii guvernamentali sunt tot mai puţini atunci când vine vorba de finanţarea universităţilor, instituţiile de învăţământ superior din România trebuie să caute surse alternative. Iar cercetarea poate atrage sume frumoase din fondurile alocate de Uniunea Europeană acestui sector. Este un nou proiect, denumit „Orizont 2020".
Dacă aveţi de trimis scrisori către cei dragi grăbiţi-vă să o faceţi din timp, Poşta Română nu lucrează sâmbătă şi duminică. E Sfântul Andrei şi Ziua naţională a României.
Eveniment
A vrut să evite un control de rutină, dar a ajuns direct într-un cap de pod. Un tânăr de 28 de ani, fără permis și aflat sub influența alcoolului, a fost reținut după o urmărire în trafic care s-a încheiat cu un accident, în noaptea de 4 martie, în Timiș.
Ştiri din Timiș
Ești pasionat(ă) de film, comunicare sau organizare de evenimente? Asociația Culturală Contrasens a dat startul recrutărilor pentru echipa Festivalului de Film Taifas și caută voluntari entuziaști care să contribuie la crearea unor experiențe memorabile pentru public, cineaști și invitați.
Capitală Culturală
Galeria cu Platani - UVT Art Center din Timișoara găzduiește, în această lună, expoziția intitulată „ Timp, număr, semn #7” și semnată de artistul Vică Tilă Adorian, profesor și coordonator de doctorate la facultatea timișoreană de arte vizuale.
Utile
Miercuri, 4 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Capitală Culturală
Museum of Immersive New Art (MINA) anunță deschiderea unui spațiu expozițional permanent la Timișoara. Muzeul privat va propune timișorenilor secțiuni dedicate artei lui Matisse și lui Monet, dar și o călătorie imersivă în lumea dinozaurilor sau o călătorie vizual-sonoră prin Egiptul antic.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții,spectacole și proiecții.
Eveniment
Un accident rutier produs marți, 3 martie, pe DN6, între Caransebeș și Lugoj, s-a soldat cu rănirea unui bărbat de 77 de ani, după ce mașina pe care o conducea a intrat în coliziune cu un autocamion și un alt autoturism care circulau din sens opus.
Ştiri din Timiș
Zeci de elevi din Saravale, Pesac, Sânpetru Mare și Timișoara au trăit marți după-amiază o experiență specială: vizionarea filmului românesc Gipsy Queen. Pentru unii dintre ei a fost prima vizită la Iulius Mall sau chiar prima ieșire în Timișoara.