Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care stabileşte obligativitatea colectării selective a deşeurilor. Potrivit noului act normativ, operatorii de salubritate sunt obligaţi să ridice şi deşeurile abandonate, chiar dacă persoana care le-a aruncat nu este cunoscută.
Situaţia companiei locale de termoficare Colterm este în continuare critică, spun oficialii Primăriei Timişoara. Primarul Nicolae Robu se declară nemulţumit de faptul că oamenii au fost nevoiţi să plătească facturi mai mari deşi n-a fost foarte frig lunile trecute, dar şi că nu-i vede stresându-se pe şefii de la Colterm. Tot primarul spune însă ca dacă luăm în calcul preţul gazului, al cărbunelui şi al energiei electrice putem vorbi despre... o ieftinire a gigacaloriei.
Moneda europeană a scăzut semnificativ în prima parte a sesiunii interbancare de marţi, BNR publicând un curs de referinţă de 4,4589 lei/euro, cu 3,46 bani mai redus. Euro a ajuns astfel la cel mai redus nivel de la jumătatea lunii decembrie a anului trecut.
ACS Poli Timişoara se află în aceste zile în cantonamentul din Turcia. Formaţia a susţinut deja două amicale, ambele neanunţate în calendarul de meciuri de pregătire. Oricum, cei cu care s-a jucat sunt mai valoroşi decât cei de pe lista iniţială. Timişorenii au făcut egal cu polonezii de la Gornik Zabrze şi au luat bătaie de la bulgarii de la Slavia Sofia.
Cu echipa de seniori jucând tot mai bine, cei de la BC Timişoara se gândesc şi la viitorul clubului. Formaţia de jucători sub 20 de ani va juca în turneul semifinal al Campionatului Național, cu începere de duminică. Formația condusă de antrenorul Cristian Bota și directorul tehnic Tiberiu Ondreicovics face parte din seria E, alături de Universitatea Mobitelco Cluj, SCMU Craiova și LPS CSS Bihorul Oradea.
Ştiri din Timiș
Aproximativ 30 de localități din județul Timiș vor beneficia de finanțări în valoare totală de peste 81 de milioane de lei pentru reabilitarea iluminatului public și pentru investiții în rețele de apă și canalizare.
Eveniment
Un magazin de pe strada Nufărului, din Sânnicolau Mare, a fost, zilele trecute, ținta unui furt, după ce din incintă ar fi dispărut 5.500 de lei.
Ştiri din Timiș
75 de inspecții, 17 sancțiuni și amenzi care depășesc un sfert de milion de lei – acesta este bilanțul acțiunilor desfășurate în luna ianuarie de către Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș.
România
Statistica oficială confirmă că ultimele două trimestre din anul trecut au fost pe scădere, marcând și primul trimestru din 2025 ca fiind unul de scădere, ceea ce plasează România într-o recesiune tehnică, „temporară” așa cum afirmă liderii țării.
Ştiri din Timiș
Când calendarul arată vineri 13, lumea pare să se împartă în două: cei care evită orice decizie importantă și cei care văd în această dată o șansă neașteptată la noroc. Superstiție veche de secole sau simplă „gândire magică”?
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea un nou sistem pentru gestionarea pisicilor fără stăpân: căsuțe standardizate pe domeniul public, prin parteneriate cu asociații și ONG-uri. Căsuțele vor fi donate, întreținerea revine asociațiilor, iar nerespectarea regulilor se sancționează.
5
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara au aplicat 23 de sancțiuni într-o singură lună, după ce au descoperit persoane și firme care au abandonat sau au incendiat deșeuri pe domeniul public. Cea mai mare amendă se ridică la 60.000 de lei.
2
Ştiri din Timiș
Proiect european de peste 12,9 milioane de euro: ABA Banat demarează intervenții verzi pe râul Timiș
Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a făcut un pas decisiv în implementarea proiectului european Land4Climate, după finalizarea procedurii de achiziție pentru serviciile de proiectare necesare aplicării soluțiilor bazate pe natură pe terenurile private ale partenerilor români.