Ies la iveală primele vestigii istorice pe șantierul din centrul Timișoarei: muncitorii care excavează în Piața Sfântul Gheorghe au dat peste colțul de nord-vest al celei mai vechi biserici din Cetate. Lucrările începute prin proiectul de reabilitare a centrului istoric al oraşului trebuie oprite, cele de construcții, în prag de iarnă, au anunţat, joi, reprezentanţii Primăriei Timişoara. Încep cercetările arheologice în zonă, iar descoperirile vor fi puse în valoare conform proiectului.
În teorie, alegerile pentru noua conducere a PDL Timiş ar fi trebuit să decurgă fără prea multe surprize, însă ceea ce s-a întâmplat, joi, în sala de conferinţe de la Adam Muller Guttenbrunn a semănat mai mult cu o răfuială internă. După anunţul lui Dănuţ Groza, care a decis să nu mai candideze pentru o funcţie de prim-vicepreşedinte PDL Timiş, rând pe rând, primarii PDL ai oraşelor din Timiş au început şi ei să se retragă din competiţie.
Se fac paşi importanţi pentru ca pacientul să nu-şi mai plătească din propriul buzunar medicamentele, faşele, seringile, atunci când se internează în spital, dar, se pare că, nu toate instituţiile sanitare sunt pentru completarea de către pacient a unei declaraţii, prin care bolnavul să spună câţi bani a scos din buzunar şi pentru ce în timpul internării. Spitalul Judeţean Timişoara nu numai că nu e de acord cu acest lucru, dar, comparativ cu celelalte unităţi sanitare din Timiş, are şi cea mai mare sumă de achitat către pacienţi – 897.448.09 lei.
Peste 450 de cititori www.tion.ro au participat la un sondaj creat de portalul nostru privind introducerea gratuităţii pe transportul în comun, la Timişoara, idee lansată, miercuri, de primarul Nicolae Robu. În proporţie covârşitoare, repondenţii s-au declarat în favoarea acestei iniţiative.
Datele din clasamentul prezentat miercuri de primarul Timişoarei, top 10 cei mai mari datornici la bugetul local, sunt greşite! Nicolae Robu a revenit, joi, asupra declaraţiilor pe care le-a făcut cu o zi înainte pe tema datoriilor pe care le au marii contribuabili persoane juridice şi şi-a cerut scuze public. Asta după ce s-a conversat prin SMS-uri cu omul de afaceri Emil Cristescu şi a aflat că Bega Grup, care apărea pe locul 2 în top, are datorii de 100.000 de lei, şi nu de aproape 4 milioane de lei, după cum anunţase el iniţial.
Azi în Timișoara
Proiecții de film, spectacole de teatru, concerte, festivaluri sau expoziții - sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte sâmbătă, 10 octombrie.
România
Comisia de la Veneția va analiza în procedură de urgență noua Lege ANI, cu accent pe efectele retroactive ale acesteia și compatibilitatea lor cu standardele europene și internaționale. Potrivit USR, opinia organismului consultativ al Consiliului Europei urmează să fie adoptată în sesiunea plenară din 11 și 12 decembrie 2026.
România
România va susține menținerea finanțării pentru Politica de coeziune și Politica agricolă comună în bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034. Poziția a fost stabilită în cadrul unei ședințe de lucru organizate vineri de președintele Nicușor Dan, înaintea reuniunii Consiliului European din 15 și 16 octombrie, potrivit Administrației Prezidențiale.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului îi invită pe timișoreni să descopere viața Banatului din secolele XIX–XX, printr-o expoziție care aduce în prim-plan nu doar personalitățile epocii, ci și oamenii obișnuiți care au construit istoria regiunii. Expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX” va fi vernisată joi, 15 octombrie, de la ora 18, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Zeci de locuitori din Giroc au rămas de mai multe ori fără energie electrică în ultimele zile după ce niște cabluri de joasă tensiune au fost avariate în timpul unor lucrări de modernizare a infrastructurii stradale. Reprezentanții Rețele Electrice România au explicat cum s-a produs avaria.
Eveniment
Un bărbat de 52 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma unor percheziții efectuate în Moșnița Nouă și Periam, polițiștii au descoperit plante de canabis de peste doi metri, ciuperci halucinogene, materie vegetală și 9.000 de euro. El ar fi cultivat canabis în scopul comercializării.
Ştiri din Timiș
Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față de mediu, demonstrând că performanța în construcții poate merge mână în mână cu sustenabilitatea. Pe unul dintre șantierele sale, compania a utilizat în premieră un model integrat de lucru bazat pe materiale și tehnologii cu impact redus asupra mediului: cimentul inovator evoZero® și transportul realizat cu camionul electric Mercedes-Benz eActros 600.
Ştiri din Timiș
Aproape 240 de persoane au participat la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată la Timișoara de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. În cadrul evenimentului au fost oferite 206 locuri de muncă, iar 113 participanți au fost selectați în vederea angajării.