După cum anunţam în urmă cu câteva săptămâni, laureata Premiului Nobel pentru Literatură din 2009, Herta Müller, a fost de acord să se implice oarecum în manifestările de la Timişoara dedicate Revoluţiei. Reprezentanţii primăriei au dat publicităţii o poezie scrisă de Herta Müller, care va fi citită în cadrul unui spectacol extraordinar ce va avea loc, în decembrie, în centrul oraşului.
Epopeea legată de mash-ul apărut în Piaţa Mărăşti din Timişoara,şi apoi îndepăratat, pe care scria „Ciuhandu şi Ostaficiuc îl susţin pe Traian Băsescu” – „Garantat PDL”, nu s-a încheiat. Primarul Gheorghe Ciuhandu a declarat, joi seara, că a depus plângere penală împotriva PDL.
Timişorenii sunt pregătiţi pentru meciul cu Mediaşul. Chiar şi aşa, istoricul partidelor cu Gaz Metan nu este unul extrem de favorabil echipei bănăţene.
Săptămâna viitoare, de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, Crin Antonescu, Mircea Geoană şi Klaus Johannis se vor afla la Timişoara, unde vor semna cu primarul Gheorghe Ciuhandu „Parteneriatul pentru Timişoara”, un document care garantează practic susţinerea PNŢCD Timiş pentru candidatul PSD în turul doi al alegerilor prezidenţiale.
De vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul cu Ajax. la preţuri reduse! Cei interesaţi vor găsi, după ora 12,00, în locurile obişnuite, tichetele de intrare pentru partida dintre FC Timişoara şi Ajax Amsterdam.
Femei în funcții-cheie
Larissa Mihala are peste 30 de ani de experiență în domeniul Sănătății și al echipamentelor medicale. Ca manager în același domeniu, se arată mereu preocupată de calitatea serviciilor medicale. În plus, consiliera locală este și mama unui proaspăt absolvent al Universității de Medicină.
Horoscop
În data de 23 septembrie Soarele și-a început călătoria în constelația Balanței, moment în care natura ajunge într-un moment de echilibru.
Utile
Miercuri, 30 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Turism
Banatul Montan își schimbă culorile odată cu venirea toamnei, iar pădurile, cheile, cascadele și vârfurile din zonă devin destinații ideale pentru iubitorii de natură. De la trasee de aproximativ două ore, potrivite pentru o ieșire relaxată, până la ture de o zi care necesită o condiție fizică bună, zona oferă variante pentru mai multe niveluri de experiență.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții și la spectacole.
Mapamond
Generația care a crescut cu serialele pentru adolescenți ale anilor ’90 își ia rămas-bun de la unul dintre personajele memorabile ale televiziunii. Dennis Haskins, actorul care l-a interpretat pe directorul Richard Belding în celebrul serial „Salvați de clopoțel” („Saved by the Bell”), a murit la vârsta de 75 de ani.
Ştiri din Timiș
Un univers tropical, plin de culoare și viață, îi așteaptă pe timișoreni, începând din acest weekend, la Iulius Town. În perioada 2–11 octombrie 2026, în Atrium, va avea loc Expoziția Educativă de broscuțe și fluturi vii, organizată de Tarrantera.